Neemia Chapter 13

Neemia Chapter 13

1În vremea aceea, s-a citit în faţa poporului în cartea lui Moise şi s-a găsit scris că amonitul şi moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,
2pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pâine şi apă şi pentru că tocmiseră împotriva lor cu preţ de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare.
3Când au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toţi străinii.
4Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru şi rudă cu Tobia,
5pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn, părţile rânduite pentru leviţi, cântăreţi şi uşieri şi darurile ridicate pentru preoţi.
6Eu nu eram la Ierusalim când s-au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfârşitul anului am căpătat de la împărat învoire
7să mă întorc la Ierusalim, şi am văzut răul pe care-l făcuse Eliaşib, pregătind o cămară pentru Tobia în curţile Casei lui Dumnezeu.
8Mi-a părut foarte rău şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.
9Apoi am poruncit să se cureţe odăile şi am pus iarăşi în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare şi tămâia.
10Am auzit de asemenea că părţile leviţilor nu li se dăduseră şi că leviţii şi cântăreţii însărcinaţi cu slujba fugiseră fiecare în ţinutul lui.
11Am mustrat pe dregători şi am zis: „Pentru ce a fost părăsită Casa lui Dumnezeu?” Şi am strâns pe leviţi şi pe cântăreţi, şi i-am pus iarăşi în slujba lor.
12Atunci tot Iuda a adus în cămări zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn.
13Am dat cămările în grija preotului Şelemia, cărturarului Ţadoc şi lui Pedaia, unul din leviţi, şi le-am adăugat şi pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, căci le mergea numele că sunt credincioşi. Ei au fost însărcinaţi să facă împărţirile cuvenite fraţilor lor.
14Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu şi pentru lucrurile care trebuie păzite în ea!
15Pe vremea aceasta am văzut în Iuda nişte oameni călcând la teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri şi smochine, şi cu tot felul de lucruri şi aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Şi i-am mustrat chiar în ziua când îşi vindeau mărfurile.
16Mai erau şi nişte tirieni, aşezaţi în Ierusalim, care aduceau peşte şi tot felul de mărfuri şi le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim.
17Am mustrat pe mai marii lui Iuda şi le-am zis: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi, pângărind ziua Sabatului?
18Oare n-au lucrat aşa părinţii voştri, şi nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!”
19Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decât după Sabat. Şi am pus câţiva din slujitorii mei la porţi să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.
20Şi aşa negustorii şi vânzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea o dată şi de două ori afară din Ierusalim.
21I-am mustrat şi le-am zis: „Pentru ce staţi noaptea înaintea zidului? Dacă veţi mai face încă o dată lucrul acesta, voi pune mâna pe voi.” Din clipa aceea, n-au mai venit în timpul Sabatului.
22Am poruncit şi leviţilor să se cureţe şi să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua Sabatului. Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, şi pentru aceste lucruri şi ocroteşte-mă după marea Ta îndurare!
23Tot pe vremea aceea, am văzut pe nişte iudei, care îşi luaseră neveste asdodiene, amonite şi moabite.
24Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană şi nu ştiau să vorbească limba evreiască; nu cunoşteau decât limba cutărui sau cutărui popor.
25I-am mustrat şi i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul şi i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicând: „Să nu vă daţi fetele după fiii lor şi să nu luaţi fetele lor de neveste nici pentru fiii voştri, nici pentru voi.
26Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el în mulţimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui, şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuşi femeile străine l-au târât şi pe el în păcat.
27Şi acum trebuie să auzim despre voi că săvârşiţi o nelegiuire atât de mare şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru luând neveste străine?”
28Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui preot, Eliaşib, era ginerele lui Sanbalat, horonitul. L-am izgonit de la mine.
29Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoţia şi legământul încheiat de preoţi şi leviţi.
30I-am curăţat de orice străin şi am pus rânduială în tot ce trebuiau să păzească preoţii şi leviţii, fiecare în slujba lui,
31în ce privea atât darul lemnelor la vremuri hotărâte, cât şi cele dintâi roade. Adu-Ţi aminte de mine spre bine, Dumnezeule!

Neemia Chapter 12Estera Chapter 1