1 | Dar, câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. |
2 | Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său. |
3 | Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii. |
4 | Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, |
5 | ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. |
6 | Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” |
7 | Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu. |
8 | Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei. |
9 | Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? |
10 | Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani. |
11 | Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. |
12 | Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Nu mi-aţi făcut nicio nedreptate. |
13 | Dimpotrivă, ştiţi că în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată. |
14 | Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuşi Hristos Isus. |
15 | Unde este, dar, fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat. |
16 | M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul? |
17 | Nu cu gând bun sunt plini de râvnă ei pentru voi, ci vor să vă dezlipească de noi, ca să fiţi plini de râvnă faţă de ei. |
18 | Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine, nu numai când sunt de faţă la voi. |
19 | Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi! |
20 | O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi şi să-mi schimb glasul; căci nu ştiu ce să mai cred! |
21 | Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi voi Legea? |
22 | Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. |
23 | Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. |
24 | Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar – |
25 | căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi. |
26 | Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. |
27 | Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.” |
28 | Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei. |
29 | Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum. |
30 | Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.” |
31 | De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. |