| 1 | Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. |
| 2 | Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită. |
| 3 | Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat. |
| 4 | În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat. |
| 5 | Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor. |
| 6 | După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. |
| 7 | A dat drumul unui corb care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ. |
| 8 | A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului. |
| 9 | Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi l-a băgat la el în corabie. |
| 10 | A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie. |
| 11 | Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. |
| 12 | A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. |
| 13 | În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase. |
| 14 | În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot. |
| 15 | Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis: |
| 16 | „Ieşi din corabie, tu şi nevasta ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine! |
| 17 | Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.” |
| 18 | Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi. |
| 19 | Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie. |
| 20 | Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi de tot pe altar. |
| 21 | Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. |
| 22 | Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!” |
