1 | Lui Efraim îi place vântul şi aleargă după vântul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legământ cu Asiria şi duc untdelemn în Egipt. |
2 | Domnul este în ceartă şi cu Iuda şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui. |
3 | Încă din pântecele mamei a apucat Iacov pe fratele său de călcâi; şi, în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. |
4 | S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu. |
5 | Domnul este Dumnezeul oştirilor; numele Lui este Domnul. |
6 | Tu, dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău. |
7 | Efraim este un negustor care are în mână o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele. |
8 | Şi Efraim zice: „Cu adevărat, m-am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nicio nelegiuire care să fie un păcat.” |
9 | Şi totuşi, Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din ţara Egiptului şi până acum; Eu te voi face să locuieşti iarăşi în corturi ca în zilele de sărbătoare! |
10 | Eu am vorbit prorocilor, am dat o mulţime de vedenii şi am spus pilde prin proroci.” |
11 | Dacă Galaadul s-a dedat la slujba idolilor, galaadiţii vor fi nimiciţi negreşit. Ei jertfesc boi în Ghilgal: de aceea, altarele lor vor ajunge nişte mormane de pietre pe brazdele câmpiilor. |
12 | Iacov a fugit odinioară în câmpia Aram, Israel a slujit pentru o femeie şi pentru o femeie a păzit turmele. |
13 | Dar printr-un proroc a scos Domnul pe Israel din Egipt şi printr-un proroc a fost păzit Israel. |
14 | Efraim a mâniat rău pe Domnul: dar Domnul său va arunca asupra lui sângele pe care l-a vărsat şi-i va răsplăti ocara pe care I-a făcut-o. |