| 1 | „Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite şi de cei ce scriu porunci nedrepte |
| 2 | ca să nu facă dreptate săracilor şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor şi să jefuiască pe orfani! |
| 3 | Ce veţi face voi în ziua pedepsei şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi? La cine veţi fugi după ajutor şi unde vă veţi lăsa bogăţia? |
| 4 | Unii vor fi îngenuncheaţi între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi.” Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui tot întinsă este. |
| 5 | „Vai de asirian – zice Domnul – nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul urgiei Mele! |
| 6 | I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis împotriva unui popor pe care sunt mâniat, ca să-l prade şi să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe uliţe. |
| 7 | Dar el nu judecă aşa şi nu acesta este gândul inimii lui; ci el nu se gândeşte decât să nimicească, decât să prăpădească neamurile cu grămada. |
| 8 | Căci el zice: „Nu sunt voievozii mei tot atâţia împăraţi? |
| 9 | Nu s-a întâmplat cu Calno la fel ca şi cu Carchemişul? Nu s-a întâmplat cu Hamatul ca şi cu Arpadul? Nu s-a întâmplat Samariei la fel ca Damascului? |
| 10 | După cum mâna mea a pus stăpânire pe împărăţiile idolilor (unde erau mai multe icoane decât la Ierusalim şi în Samaria), |
| 11 | cum am făcut Samariei şi idolilor ei, nu voi face şi Ierusalimului şi icoanelor lui?” |
| 12 | „Dar, după ce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi – zice Domnul – pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate şi pentru trufia privirilor lui semeţe, |
| 13 | căci el a zis: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceste lucruri şi prin înţelepciunea mea – căci sunt priceput – am împins înapoi hotarele popoarelor şi le-am jefuit vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie; |
| 14 | am pus mâna pe bogăţiile popoarelor ca pe un cuib şi cum se strâng nişte ouă părăsite, aşa am strâns eu tot pământul: niciunul n-a mişcat vreo aripă, nici n-a deschis ciocul ca să ciripească.” |
| 15 | Se făleşte oare securea împotriva celui ce se slujeşte de ea? Sau se mândreşte ferăstrăul faţă de cel ce-l mânuieşte? Ca şi cum nuiaua ar mişca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn! |
| 16 | De aceea, Domnul Dumnezeul oştirilor va trimite ofilirea prin războinicii lui cei voinici; şi între aleşii lui va izbucni un pârjol, ca pârjolul unui foc. |
| 17 | Lumina lui Israel se va preface în foc, şi Sfântul lui într-o flacără care va mistui şi va arde spinii şi mărăcinii lui, într-o zi. |
| 18 | Va arde, trup şi suflet, strălucirea pădurii şi câmpiilor lui, de va fi ca un bolnav care cade în leşin. |
| 19 | Ceilalţi copaci din pădurea lui vor putea fi număraţi, şi un copil le-ar putea scrie numărul. |
| 20 | În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel. |
| 21 | O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic. |
| 22 | Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuşi numai o rămăşiţă se va întoarce, căci nimicirea este hotărâtă, făcând să se reverse dreptatea. |
| 23 | Şi nimicirea aceasta care a fost hotărâtă, Domnul Dumnezeul oştirilor o va aduce la îndeplinire în toată ţara. |
| 24 | Totuşi aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Poporul Meu, care locuieşti în Sion, nu te teme de asirian; da, el te loveşte cu nuiaua şi îşi ridică toiagul asupra ta cum făceau egiptenii. |
| 25 | Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta, şi mânia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicească.” |
| 26 | Domnul oştirilor va învârti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stânca Oreb; şi Îşi va mai ridica toiagul o dată asupra mării, ca odinioară în Egipt. |
| 27 | În ziua aceea se va lua povara lui de pe umărul tău, şi jugul lui, de pe gâtul tău, ba încă jugul va crăpa de grăsime. |
| 28 | El vine asupra Aiatului, străbate Migronul, îşi lasă calabalâcul la Micmaş. |
| 29 | Trec trecătoarea, se culcă la Gheba; Rama tremură, Ghibeea lui Saul o ia la fugă. – |
| 30 | Ridică-ţi glasul, fiica Galimului! Ia seama, Lais! Vai de tine, Anatot! – |
| 31 | Madmena se împrăştie, locuitorii din Ghebim fug. |
| 32 | Încă o zi de oprire la Nob, şi ameninţă cu mâna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului. |
| 33 | Iată, Domnul Dumnezeul oştirilor taie crăcile cu putere; cei mai mari sunt tăiaţi, cei mai înalţi sunt doborâţi. |
| 34 | Dă jos cu fierul crângul pădurii, şi Libanul cade sub mâna Celui Puternic. |
