| 1 | Prorocie împotriva Damascului. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături; |
| 2 | cetăţile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre păşune turmelor care se culcă nestingherite acolo. |
| 3 | S-a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor. |
| 4 | În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, şi grăsimea cărnii lui va pieri. |
| 5 | Se va întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul, şi braţul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim; |
| 6 | vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.” |
| 7 | În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel; |
| 8 | nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteii şi la stâlpii închinaţi soarelui. |
| 9 | În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure şi de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi un pustiu! |
| 10 | Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute şi ai sădit butuci străini. |
| 11 | Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, şi în curând i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei, şi durerea este fără leac. |
| 12 | Vai! ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc nişte ape puternice. |
| 13 | Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea vântului, ca ţărâna luată de vârtej. |
| 14 | Seara, vine o prăpădenie neaşteptată, şi până dimineaţa, nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie şi soarta celor ce ne jefuiesc. |
