| 1 | În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în ţara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri şi întăritură. |
| 2 | Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios. |
| 3 | Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. |
| 4 | Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. |
| 5 | El a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ şi a aruncat-o în ţărână. |
| 6 | Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub paşii celor obijduiţi.” |
| 7 | Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului. |
| 8 | De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta. |
| 9 | Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înăuntrul meu. Căci, când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea. |
| 10 | Dacă ierţi pe cel rău, el totuşi nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea şi nu caută la măreţia Domnului. |
| 11 | Doamne, mâna Ta este puternică: ei n-o zăresc! Dar vor vedea râvna Ta pentru poporul Tău, şi vor fi ruşinaţi; va arde focul pe vrăjmaşii Tăi. |
| 12 | Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi. |
| 13 | Doamne Dumnezeul nostru, alţi stăpâni afară de Tine au stăpânit peste noi, dar acum numai pe Tine şi numai Numele Tău îl chemăm. |
| 14 | Cei ce sunt morţi acum nu vor mai trăi, sunt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit şi le-ai şters pomenirea. |
| 15 | Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării. |
| 16 | Doamne, ei Te-au căutat, când erau în strâmtorare; au început să se roage, când i-ai pedepsit. |
| 17 | Cum se zvârcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi, departe de faţa Ta, Doamne! |
| 18 | Am zămislit, am simţit dureri şi, când să naştem, am născut vânt: ţara nu este mântuită, şi locuitorii ei nu sunt născuţi. |
| 19 | Să învie, dar, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! – Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi. |
| 20 | Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! – |
| 21 | Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile. |
