1 | Aşa vorbeşte Domnul: „Păziţi ce este drept şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. |
2 | Ferice de omul care face lucrul acesta şi de fiul omului care rămâne statornic în el păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna ca să nu facă niciun rău! |
3 | Străinul care se alipeşte de Domnul să nu zică: „Domnul mă va despărţi de poporul Său!” Şi famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!” |
4 | Căci aşa vorbeşte Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut şi vor stărui în legământul Meu, |
5 | le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge. |
6 | Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, |
7 | îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” |
8 | Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: „Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el.” |
9 | Veniţi, toate fiarele de pe câmp, veniţi de mâncaţi, toate fiarele din pădure! |
10 | Toţi păzitorii lui sunt orbi, fără pricepere; toţi sunt nişte câini muţi, care nu pot să latre; aiurează, stau tolăniţi şi le place să doarmă. |
11 | Totuşi sunt nişte câini lacomi, care nu se mai satură. Sunt nişte păstori care nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: – |
12 | „Veniţi – zic ei – am să caut vin, şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!” – |