| 1 | O! de ai despica cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta |
| 2 | ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele şi ar tremura neamurile înaintea Ta! |
| 3 | Când ai făcut minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta |
| 4 | cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în el. |
| 5 | Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi? |
| 6 | Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. |
| 7 | Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre. |
| 8 | Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale. |
| 9 | Nu Te mânia prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte, dar, spre noi, căci toţi suntem poporul Tău. |
| 10 | Cetăţile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul, o pustietate! |
| 11 | Casa noastră cea sfântă şi slăvită, în care părinţii noştri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor, şi tot ce aveam mai scump a fost pustiit. |
| 12 | După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare şi ne vei întrista nespus de mult? |
