Leviticul Chapter 22

Leviticul Chapter 22

1Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2„Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, ca să se ferească de lucrurile sfinte, care Îmi sunt închinate de copiii lui Israel, şi să nu necinstească Numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul.
3Spune-le: „Orice om dintre urmaşii voştri şi din neamul vostru, care se va apropia de lucrurile sfinte pe care le închină Domnului copiii lui Israel şi care va avea pe el o necurăţie, omul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu sunt Domnul.
4Orice om din neamul lui Aaron, care va avea lepră sau scurgere de sămânţă, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Tot aşa şi cel ce se va atinge de cineva spurcat prin atingerea de vreun mort, de cel ce va avea o lepădare de sămânţă în somn,
5cel ce se va atinge de o târâtoare şi se va spurca sau un om atins de vreo necurăţie oarecare şi care se va fi făcut necurat prin ea.
6Cine se va atinge de aceste lucruri va fi necurat până seara; să nu mănânce din lucrurile sfinte, decât după ce îşi va scălda trupul în apă;
7după asfinţitul soarelui, va fi curat; şi în urmă va mânca din lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui.
8Să nu mănânce dintr-o vită moartă sau sfâşiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu sunt Domnul.
9Să păzească poruncile Mele, ca să nu-şi ia pedeapsa pentru păcatul lor şi să nu moară, pentru că au necinstit lucrurile sfinte. Eu sunt Domnul care îi sfinţesc.
10Niciun străin să nu mănânce din lucrurile sfinte; cel ce locuieşte la un preot ca oaspete şi cel tocmit cu ziua să nu mănânce din lucrurile sfinte.
11Dar robul cumpărat de preot cu preţ de argint va putea să mănânce, tot aşa şi cel născut în casa lui; ei să mănânce din hrana lui.
12Fata unui preot, măritată după un străin, să nu mănânce din lucrurile sfinte aduse jertfă prin ridicare.
13Dar fata unui preot, care va fi rămas văduvă sau despărţită de bărbat, fără să aibă copii, şi care se va întoarce în casa tatălui său, ca atunci când era fată, va putea să mănânce din hrana tatălui ei. Dar niciun străin să nu mănânce din ea.
14Dacă un om mănâncă dintr-un lucru sfânt, fără să bage de seamă, să dea preotului preţul lucrului sfânt, adăugând încă o cincime la el.
15Preoţii să nu necinstească lucrurile sfinte aduse de copiii lui Israel, pe care le-au adus ei Domnului ca jertfă prin ridicare;
16ei vor face să apese astfel asupra lor păcatul de care s-ar face vinovaţi mâncând din lucrurile sfinte: căci Eu sunt Domnul care îi sfinţesc.”
17Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
18„Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: „Orice om din casa lui Israel sau dintre străinii din Israel, care va aduce o ardere de tot Domnului, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bunăvoie,
19să ia o parte bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre, pentru ca jertfa să fie primită.
20Să nu aduceţi niciuna care să aibă vreun cusur, căci n-ar fi primită.
21Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulţumire, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bunăvoie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să fie primită; să n-aibă niciun cusur în ea.
22Să n-aduceţi niciuna care să fie oarbă, slută sau ciuntită, care să aibă bube, râie sau pecingine; din acestea să n-aduceţi pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului.
23Ca dar de bunăvoie vei putea să jertfeşti un bou sau un miel cu un mădular prea lung sau prea scurt; dar, ca dar pentru împlinirea unei juruinţe, nu va fi primit.
24Să n-aduceţi Domnului un dobitoc cu boaşele frânte, stricate, smulse sau tăiate; să nu-l aduceţi ca jertfă în ţara voastră.
25Nici să nu luaţi de la străin vreunul din aceste dobitoace, ca să-l aduceţi ca mâncare Dumnezeului vostru; căci sunt sluţite, au metehne: şi n-ar fi primite.”
26Domnul a zis lui Moise:
27„Viţelul, mielul sau iedul, după naştere, să mai rămână şapte zile cu mama sa, şi apoi, de la a opta zi înainte, va fi primit să fie adus Domnului ca jertfă mistuită de foc.
28Vaca, oaia sau capra, să n-o înjunghiaţi ca jertfă în aceeaşi zi cu fătul lor.
29Când veţi aduce Domnului o jertfă de mulţumire, s-o aduceţi aşa ca să fie primită.
30Vita să se mănânce în aceeaşi zi; să nu lăsaţi nimic din ea până a doua zi dimineaţa. Eu sunt Domnul.
31Să păziţi poruncile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul.
32Să nu necinstiţi Numele Meu cel sfânt, ca să fiu sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. Eu sunt Domnul care vă sfinţesc
33şi care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul.”

Leviticul Chapter 21Leviticul Chapter 23