1 | Israel locuia în Sitim; şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. |
2 | Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; şi poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor. |
3 | Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. |
4 | Domnul a zis lui Moise: „Strânge pe toate căpeteniile poporului şi spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului.” |
5 | Moise a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au alipit de Baal-Peor.” |
6 | Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau la uşa Cortului întâlnirii. |
7 | La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână. |
8 | S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel cât şi pe femeia aceea. Şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel. |
9 | Douăzeci şi patru de mii au murit loviţi de urgia aceea. |
10 | Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: |
11 | „Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor; şi n-am nimicit, în mânia Mea, pe copiii lui Israel. |
12 | De aceea să spui că închei cu el un legământ de pace. |
13 | Acesta va fi pentru el şi pentru sămânţa lui după el legământul unei preoţii veşnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel.” |
14 | Bărbatul acela din Israel care a fost ucis împreună cu madianita, se numea Zimri, fiul lui Salu; el era căpetenia unei case părinteşti a simeoniţilor. |
15 | Femeia care a fost ucisă se numea Cozbi, fata lui Ţur, căpetenia seminţiilor ieşite dintr-o casă părintească din Madian. |
16 | Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: |
17 | „Priviţi pe madianiţi ca vrăjmaşi şi ucideţi-i; |
18 | căci şi ei vi s-au arătat vrăjmaşi, amăgindu-vă prin vicleşugurile lor, în fapta lui Peor şi în fapta Cozbiei, fata unei căpetenii a lui Madian, sora lor, ucisă în ziua urgiei care a avut loc cu prilejul faptei lui Peor.” |