1 Împăraţi Chapter 15

1 Împăraţi Chapter 15

1În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a început să împărăţească peste Iuda, Abiam.
2A împărăţit trei ani la Ierusalim. Mama sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.
3El s-a dedat la toate păcatele pe care le făcuse tatăl său înaintea lui; şi inima lui n-a fost întreagă a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.
4Dar din pricina lui David, Domnul Dumnezeul lui i-a dat o lumină la Ierusalim, punând pe fiul lui după el şi lăsând Ierusalimul în picioare.
5Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se abătuse de la niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, hetitul.
6Între Roboam şi Ieroboam a fost război tot timpul cât a trăit Roboam.
7Celelalte fapte ale lui Abiam şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Între Abiam şi Ieroboam a fost război.
8Abiam a adormit cu părinţii lui şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Asa.
9În al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească peste Iuda Asa.
10El a domnit patruzeci şi unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.
11Asa a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David.
12A scos din ţară pe sodomiţi şi a îndepărtat toţi idolii pe care-i făcuseră părinţii lui.
13Şi chiar pe mama sa, Maaca, n-a mai lăsat-o să fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astarteii. Asa i-a sfărâmat idolul şi l-a ars în pârâul Chedron.
14Dar înălţimile n-au pierit, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.
15El a pus în Casa Domnului lucrurile hărăzite de tatăl său şi de el însuşi: argint, aur şi vase.
16Între Asa şi Baeşa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.
17Baeşa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda; şi a întărit Rama, ca să împiedice pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.
18Asa a luat tot argintul şi tot aurul care rămăseseră în vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului şi le-a pus în mâinile slujitorilor lui, pe care i-a trimis la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Împăratul Asa a trimis să-i spună:
19„Să fie un legământ între mine şi tine, cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit un dar în argint şi în aur. Du-te, rupe legământul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”
20Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimis pe căpeteniile oştirii lui împotriva cetăţilor lui Israel, şi au pustiit Iionul, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chinerotul şi toată ţara lui Neftali.
21Când a auzit Baeşa lucrul acesta, a încetat să mai întărească Rama şi s-a întors la Tirţa.
22Împăratul Asa a chemat pe tot Iuda, fără să lase la o parte pe cineva, şi au ridicat pietrele şi lemnul pe care-l întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei; şi împăratul Asa le-a întrebuinţat la întărirea Ghebei lui Beniamin şi Miţpei.
23Toate celelalte fapte ale lui Asa, toate isprăvile lui şi tot ce a făcut şi cetăţile pe care le-a zidit nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Totuşi, la bătrâneţe, a fost bolnav de picioare.
24Asa a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Iosafat.
25Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. El a domnit doi ani peste Israel.
26El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat pe calea tatălui său, săvârşind păcatele în care târâse tatăl său pe Israel.
27Baeşa, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui şi Baeşa l-a omorât la Ghibeton, care era al filistenilor, pe când Nadab şi tot Israelul împresurau Ghibetonul.
28Baeşa l-a omorât în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, şi a domnit el în locul lui.
29Când s-a făcut împărat, a ucis toată casa lui Ieroboam, n-a lăsat să scape nimeni cu viaţă, ci a nimicit totul, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robul Său Ahia din Silo,
30din pricina păcatelor pe care le făcuse Ieroboam şi în care târâse şi pe Israel, mâniind astfel pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
31Celelalte fapte ale lui Nadab şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
32Între Asa şi Baeşa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.
33În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste tot Israelul la Tirţa, Baeşa, fiul lui Ahia. A domnit douăzeci şi patru de ani.
34El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat pe calea lui Ieroboam, săvârşind păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.

1 Împăraţi Chapter 141 Împăraţi Chapter 16