2 Tesaloniceni Chapter 1

2 Tesaloniceni Chapter 1

1Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, şi în Domnul Isus Hristos:
2Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
3Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.
4De aceea ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi.
5Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi.
6Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează
7şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
8într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
9Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
10când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
11De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă,
12pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.

1 Tesaloniceni Chapter 52 Tesaloniceni Chapter 2