1 | Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii, decât ziua naşterii. |
2 | Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta. |
3 | Mai bună este întristarea decât râsul; căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună. |
4 | Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii. |
5 | Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte. |
6 | Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune. |
7 | Averea luată prin silă înnebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima. |
8 | Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat. |
9 | Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor. |
10 | Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?”, căci nu din înţelepciune întrebi aşa. |
11 | Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire, şi chiar mai mult, pentru cei ce văd soarele. |
12 | Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au. |
13 | Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb? |
14 | În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el. |
15 | Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui. |
16 | Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur? |
17 | Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme? |
18 | Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână; căci cine se teme de Dumnezeu scapă din toate acestea. |
19 | Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate. |
20 | Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. |
21 | Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! |
22 | Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii. |
23 | Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am zis: „Mă voi înţelepţi.” Dar înţelepciunea a rămas departe de mine. |
24 | Cu mult mai departe decât era mai înainte, şi ce adâncă! Cine o va putea găsi? |
25 | M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gând să înţeleg, să adâncesc şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei. |
26 | Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea. |
27 | Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul ca să le pătrund rostul; |
28 | iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n-am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n-am găsit în toate acestea. |
29 | Numai iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii. |