| 1 | Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: |
| 2 | „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune: „Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuie făcute, şi anume: |
| 3 | Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut. |
| 4 | Să aducă viţelul la uşa Cortului întâlnirii înaintea Domnului, să-şi pună mâna pe capul viţelului şi să-l înjunghie înaintea Domnului. |
| 5 | Preotul care a primit ungerea să ia din sângele viţelului şi să-l aducă în Cortul întâlnirii: |
| 6 | să-şi înmoaie degetul în sânge şi să stropească de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinăuntru a Sfântului Locaş. |
| 7 | Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare care este înaintea Domnului în Cortul întâlnirii; iar tot celălalt sânge al viţelului să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot care este la uşa Cortului întâlnirii. |
| 8 | Să ia toată grăsimea viţelului adus ca jertfă de ispăşire, şi anume: grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele, |
| 9 | cei doi rinichi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rinichi. Preotul să ia aceste părţi, |
| 10 | cum se iau de la viţelul adus ca jertfă de mulţumire, şi să le ardă pe altarul pentru arderile de tot. |
| 11 | Dar pielea viţelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele şi balega lui, |
| 12 | adică tot viţelul care a mai rămas, să-l scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde se aruncă cenuşa, şi să-l ardă cu lemne pe foc; să fie ars pe grămada de cenuşă. |
| 13 | Dacă toată adunarea lui Israel a păcătuit fără voie şi fără să ştie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute, şi făcându-se astfel vinovată, |
| 14 | şi dacă păcatul săvârşit s-a descoperit, adunarea să aducă un viţel ca jertfă de ispăşire, şi anume să-l aducă înaintea Cortului întâlnirii. |
| 15 | Bătrânii adunării să-şi pună mâinile pe capul viţelului înaintea Domnului şi să înjunghie viţelul înaintea Domnului. |
| 16 | Preotul care a primit ungerea să aducă din sângele viţelului în Cortul întâlnirii; |
| 17 | să-şi înmoaie degetul în sânge şi să stropească cu el de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinăuntru. |
| 18 | Să ungă cu sângele acesta coarnele altarului care este înaintea Domnului în Cortul întâlnirii; şi să verse tot sângele care a mai rămas la picioarele altarului pentru arderile de tot, care este la uşa Cortului întâlnirii. |
| 19 | Toată grăsimea viţelului s-o ia şi s-o ardă pe altar. |
| 20 | Cu viţelul acesta să facă întocmai cum a făcut cu viţelul adus ca jertfă de ispăşire; să facă la fel. Astfel să facă preotul ispăşire pentru ei, şi li se va ierta. |
| 21 | Viţelul rămas să-l scoată apoi afară din tabără şi să-l ardă ca şi pe viţelul dintâi. Aceasta este o jertfă de ispăşire pentru adunare. |
| 22 | Dacă o căpetenie a păcătuit, făcând fără voie împotriva uneia din poruncile Domnului Dumnezeului său lucruri care nu trebuie făcute, şi s-a făcut astfel vinovat, |
| 23 | şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă un ţap fără cusur! |
| 24 | Să-şi pună mâna pe capul ţapului şi să-l înjunghie în locul unde se înjunghie arderile de tot înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă de ispăşire. |
| 25 | Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei de ispăşire, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile de tot, iar celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot. |
| 26 | Toată grăsimea s-o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulţumire. Astfel va face preotul, pentru căpetenia aceea, ispăşirea păcatului lui, şi i se va ierta. |
| 27 | Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute, şi s-a făcut astfel vinovat, |
| 28 | şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l-a făcut. |
| 29 | Să-şi pună mâna pe capul jertfei de ispăşire şi s-o înjunghie în locul unde se înjunghie arderile de tot. |
| 30 | Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului. |
| 31 | Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va ierta. |
| 32 | Dacă va aduce ca jertfă de ispăşire un miel, să aducă o parte femeiască fără cusur. |
| 33 | Să-şi pună mâna pe capul jertfei şi s-o înjunghie ca jertfă de ispăşire în locul unde se înjunghie arderile de tot. |
| 34 | Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului. |
| 35 | Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus ca jertfă de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, peste jertfele mistuite de foc înaintea Domnului. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a săvârşit, şi i se va ierta. |