Proverbe Chapter 2

Proverbe Chapter 2

1Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele,
2dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere;
3dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere,
4dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară,
5atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
6Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.
7El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie.
8Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui.
9Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine.
10Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău;
11chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi,
12ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate;
13de cei ce părăsesc cărările adevărate ca să umble pe drumuri întunecoase;
14care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate,
15care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite;
16ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează vorbe ademenitoare,
17care părăseşte pe bărbatul tinereţii ei şi uită legământul Dumnezeului ei.
18Căci casa ei coboară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi:
19niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii.
20De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi!
21Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămâne în ea;
22dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.

Proverbe Chapter 1Proverbe Chapter 3