Psalmii Chapter 135

Psalmii Chapter 135

1Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi-L, robi ai Domnului,
2care staţi în Casa Domnului, în curţile Casei Dumnezeului nostru!
3Lăudaţi pe Domnul, căci Domnul este bun; cântaţi Numele Lui, căci este binevoitor.
4Căci Domnul Şi-a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui.
5Ştiu că Domnul este mare şi că Domnul nostru este mai presus de toţi dumnezeii.
6Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.
7El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui.
8El a lovit pe întâii născuţi ai Egiptului, de la oameni până la dobitoace.
9A trimis semne şi minuni în mijlocul tău, Egiptule: împotriva lui faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui.
10A lovit multe neamuri şi a ucis împăraţi puternici:
11pe Sihon, împăratul amoriţilor, pe Og, împăratul Basanului, şi pe toţi împăraţii Canaanului;
12şi le-a dat ţara de moştenire, de moştenire poporului Său, Israel.
13Doamne, Numele Tău rămâne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ţine din neam în neam,
14căci Domnul va judeca pe poporul Său, şi va avea milă de robii Săi.
15Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucrare făcută de mâinile oamenilor.
16Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd,
17au urechi, şi totuşi n-aud, da, n-au suflare în gură.
18Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.
19Casa lui Israel, binecuvântaţi pe Domnul! Casa lui Aaron, binecuvântaţi pe Domnul!
20Casa lui Levi, binecuvântaţi pe Domnul! Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi pe Domnul!
21Domnul să fie binecuvântat din Sion, El, care locuieşte în Ierusalim! Lăudaţi pe Domnul!

Psalmii Chapter 134Psalmii Chapter 136