| O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu. |
| 1 | Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam. |
| 2 | Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu! |
| 3 | Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!” |
| 4 | Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte. |
| 5 | Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba care încolţeşte iarăşi: |
| 6 | înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă. |
| 7 | Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta. |
| 8 | Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. |
| 9 | Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. |
| 10 | Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm. |
| 11 | Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine? |
| 12 | Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! |
| 13 | Întoarce-Te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi! |
| 14 | Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom înveseli. |
| 15 | Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea! |
| 16 | Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta, fiilor lor! |
| 17 | Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre! |
