| 1 | Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; |
| 2 | până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele, şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; |
| 3 | până nu încep să tremure paznicii casei şi să se încovoaie cele tari până nu se opresc cei ce macină căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre |
| 4 | până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit, |
| 5 | te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele; |
| 6 | până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; |
| 7 | până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. |
| 8 | O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune. |
| 9 | Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit un mare număr de zicători. |
| 10 | Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului. |
| 11 | Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri; şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân. |
| 12 | Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul. |
| 13 | Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. |
| 14 | Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău. |
