| 1 | Pentru ce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă? |
| 2 | Sunt unii care mută hotarele, fură turmele şi le pasc; |
| 3 | iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei; |
| 4 | îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă. |
| 5 | Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustiu, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustiu trebuie să caute pâine pentru copiii lor. |
| 6 | Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp, culeg ciorchinii rămaşi pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit. |
| 7 | Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului. |
| 8 | Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci. |
| 9 | Aceia smulg pe orfan de la ţâţă, iau zălog tot ce are săracul. |
| 10 | Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strâng snopii şi-s flămânzi; |
| 11 | în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul şi le este sete; |
| 12 | în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă… Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii! |
| 13 | Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei. |
| 14 | Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură. |
| 15 | Ochiul preacurvarului pândeşte amurgul: „Nimeni nu mă va vedea”, zice el, şi îşi pune o maramă pe faţă. |
| 16 | Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină. |
| 17 | Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi când o văd, simt toate spaimele morţii. |
| 18 | Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pământ n-are decât o parte blestemată şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii! |
| 19 | Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc. |
| 20 | Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac, |
| 21 | el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face niciun bine văduvei!… |
| 22 | Şi totuşi Dumnezeu, prin puterea Lui, lungeşte zilele celor silnici, şi iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă; |
| 23 | El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor. |
| 24 | S-au ridicat; şi într-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toţi oamenii, sunt tăiaţi ca spicele coapte. |
| 25 | Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?” |
