| 1 | Iov a luat din nou cuvântul în pilde şi a zis: |
| 2 | „Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu, |
| 3 | când candela Lui strălucea deasupra capului meu şi lumina Lui mă călăuzea în întuneric! |
| 4 | Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu, |
| 5 | când Cel Atotputernic încă era cu mine şi când copiii mei stăteau în jurul meu; |
| 6 | când mi se scăldau paşii în smântână, şi stânca vărsa lângă mine pâraie de untdelemn! |
| 7 | Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă, |
| 8 | tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau şi stăteau în picioare. |
| 9 | Mai marii îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură. |
| 10 | Glasul căpeteniilor tăcea şi li se lipea limba de cerul gurii. |
| 11 | Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda. |
| 12 | Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin. |
| 13 | Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei. |
| 14 | Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban. |
| 15 | Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior. |
| 16 | Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunoscut. |
| 17 | Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi. |
| 18 | Atunci ziceam: „În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul. |
| 19 | Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele. |
| 20 | Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mână.” |
| 21 | Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele. |
| 22 | După cuvântările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare. |
| 23 | Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară. |
| 24 | Când li se muia inima, le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. |
| 25 | Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi. |