Proverbe Chapter 14

Proverbe Chapter 14

1Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei. –
2Cine umblă cu neprihănire, se teme de Domnul, dar cine apucă pe căi strâmbe, Îl nesocoteşte. –
3În gura nebunului este o nuia pentru mândria lui, dar pe înţelepţi îi păzesc buzele lor. –
4Unde nu sunt boi, ieslea rămâne goală, dar puterea boilor aduce belşug de roade. –
5Un martor credincios nu minte, dar un martor mincinos spune minciuni. –
6Batjocoritorul caută înţelepciunea şi n-o găseşte, dar pentru omul priceput ştiinţa este lucru uşor. –
7Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi ştiinţa. –
8Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă, dar nebunia celor nesocotiţi îi înşală pe ei înşişi. –
9Cei nesocotiţi glumesc cu păcatul, dar între cei fără prihană este bunăvoinţă. –
10Inima îşi cunoaşte necazurile şi niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei. –
11Casa celor răi va fi nimicită, dar cortul celor fără prihană va înflori. –
12Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. –
13De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. –
14Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui, şi omul de bine se satură şi el de ce este în el. –
15Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. –
16Înţeleptul se teme şi se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică. –
17Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât. –
18Cei proşti au parte de nebunie, dar oamenii chibzuiţi sunt încununaţi cu ştiinţă. –
19Cei răi se pleacă înaintea celor buni, şi cei nelegiuiţi înaintea porţilor celui neprihănit. –
20Săracul este urât chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. –
21Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociţi. –
22În adevăr, cei ce gândesc rău se rătăcesc, dar cei ce gândesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşie.
23Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă. –
24Bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi, dar cei nesocotiţi n-au altceva decât nebunie. –
25Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni. –
26Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El. –
27Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii. –
28Mulţimea poporului este slava împăratului, lipsa poporului este pieirea voievodului. –
29Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii. –
30O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor. –
31Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său. –
32Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar şi la moarte trage nădejde. –
33Înţelepciunea se odihneşte într-o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiţi ea se dă de gol. –
34Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor. –
35Un împărat are plăcere de un slujitor chibzuit, dar pe cel de ocară îl atinge mânia lui.

Proverbe Chapter 13Proverbe Chapter 15