| 1 | Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie! |
| 2 | Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. |
| 3 | Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul şi umbli pe aripile vântului. |
| 4 | Din vânturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori. |
| 5 | Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina. |
| 6 | Tu îl acoperiseşi cu Adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi, |
| 7 | dar la ameninţarea Ta au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă, |
| 8 | suindu-se pe munţi şi coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseşi Tu. |
| 9 | Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul. |
| 10 | Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi. |
| 11 | Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici. |
| 12 | Păsările cerului locuiesc pe marginile lor şi fac să le răsune glasul printre ramuri. |
| 13 | Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale. |
| 14 | Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană: |
| 15 | vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima. |
| 16 | Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban pe care i-a sădit El. |
| 17 | În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi; |
| 18 | munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri. |
| 19 | El a făcut luna, ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună. |
| 20 | Tu aduci întunericul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare; |
| 21 | puii de lei mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeu. |
| 22 | Când răsare soarele, ele fug înapoi şi se culcă în vizuinile lor. |
| 23 | Dar omul iese la lucrul său şi la munca lui, până seara. |
| 24 | Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale. |
| 25 | Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari. |
| 26 | Acolo în ea umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei. |
| 27 | Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme. |
| 28 | Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale. |
| 29 | Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor. |
| 30 | Îţi trimiţi Tu suflarea, ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului. |
| 31 | În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui! |
| 32 | El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă. |
| 33 | Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. |
| 34 | Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul. |
| 35 | Să piară păcătoşii de pe pământ, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! |
