| Un psalm al lui Asaf. |
| 1 | Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. |
| 2 | Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii! |
| 3 | Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi. |
| 4 | Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. |
| 5 | N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni. |
| 6 | De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte. |
| 7 | Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima. |
| 8 | Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, |
| 9 | îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul. |
| 10 | De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin |
| 11 | şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?” |
| 12 | Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile. |
| 13 | Degeaba, dar, mi-am curăţat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie: |
| 14 | căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit. |
| 15 | Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi. |
| 16 | M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, |
| 17 | până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. |
| 18 | Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd. |
| 19 | Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năprasnic. |
| 20 | Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta! |
| 21 | Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie, |
| 22 | eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. |
| 23 | Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; |
| 24 | mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. |
| 25 | Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. |
| 26 | Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. |
| 27 | Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi. |
| 28 | Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. |
