O cântare a lui Asaf. |
1 | Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! |
2 | Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi. |
3 | Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, |
4 | nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut. |
5 | El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, |
6 | ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; |
7 | pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui. |
8 | Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu! |
9 | Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, |
10 | pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui. |
11 | Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase. |
12 | Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan. |
13 | A despărţit marea şi le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid. |
14 | I-a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor. |
15 | A despicat stânci în pustiu şi le-a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe. |
16 | A făcut să ţâşnească izvoare din stânci şi să curgă ape ca nişte râuri. |
17 | Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu. |
18 | Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor. |
19 | Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustiu? |
20 | Iată că El a lovit stânca, de au curs ape şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?” |
21 | Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov, şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui, |
22 | pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui. |
23 | El a poruncit norilor de sus şi a deschis porţile cerurilor: |
24 | a plouat peste ei mană de mâncare şi le-a dat grâu din cer. |
25 | Au mâncat cu toţii pâinea celor mari, şi le-a trimis mâncare să se sature. |
26 | A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit şi a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi. |
27 | A plouat peste ei carne, ca pulberea, şi păsări înaripate, cât nisipul mării; |
28 | le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuinţelor lor. |
29 | Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră. |
30 | Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură, |
31 | când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei şi a doborât pe tinerii lui Israel. |
32 | Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască şi n-au crezut în minunile Lui. |
33 | De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năprasnic. |
34 | Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu; |
35 | îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor şi că Dumnezeul atotputernic este izbăvitorul lor. |
36 | Dar Îl înşelau cu gura şi-L minţeau cu limba. |
37 | Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său. |
38 | Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii. |
39 | El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce. |
40 | De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustiu! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate! |
41 | Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu şi să întărâte pe Sfântul lui Israel. |
42 | Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaş, |
43 | de minunile pe care le-a făcut în Egipt şi de semnele Lui minunate din câmpia Ţoan. |
44 | Cum le-a prefăcut râurile în sânge, şi n-au putut să bea din apele lor. |
45 | Cum a trimis împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, care i-au mâncat, şi broaşte, care i-au nimicit. |
46 | Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor. |
47 | Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, şi smochinii din Egipt, cu grindină. |
48 | Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului. |
49 | El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri. |
50 | Cum Şi-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte şi le-a dat viaţa pradă molimei; |
51 | cum a lovit pe toţi întâii născuţi din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham. |
52 | Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi şi i-a povăţuit ca pe o turmă în pustiu. |
53 | Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor. |
54 | Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta pe care dreapta Lui l-a câştigat. |
55 | Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărţit ţara în părţi de moştenire şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor. |
56 | Dar ei au ispitit pe Dumnezeul preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui şi n-au ţinut poruncile Lui. |
57 | Ci s-au depărtat şi au fost necredincioşi ca şi părinţii lor, s-au abătut la o parte ca un arc înşelător, |
58 | L-au supărat prin înălţimile lor şi I-au stârnit gelozia cu idolii lor. |
59 | Dumnezeu a auzit şi S-a mâniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel. |
60 | A părăsit Locuinţa Lui din Silo, Cortul în care locuia între oameni. |
61 | Şi-a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mâinile vrăjmaşului. |
62 | A dat pradă sabiei pe poporul Lui şi S-a mâniat pe moştenirea Lui. |
63 | Pe tinerii lui i-a ars focul, şi fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă. |
64 | Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s-au bocit. |
65 | Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin, |
66 | şi a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veşnică ocară. |
67 | Însă a lepădat cortul lui Iosif şi n-a ales seminţia lui Efraim; |
68 | ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubeşte. |
69 | Şi-a zidit Sfântul Locaş ca cerurile de înalt şi tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci. |
70 | A ales pe robul Său David şi l-a luat de la staulele de oi. |
71 | L-a luat dinapoia oilor care alăptau, ca să pască pe poporul Său, Iacov, şi pe moştenirea Sa, Israel. |
72 | Şi David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită şi i-a povăţuit cu mâini pricepute. |