| 1 | Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul. |
| 2 | Sunt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor. |
| 3 | Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine? |
| 4 | Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie. |
| 5 | Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii. |
| 6 | M-a făcut de basmul oamenilor şi ca unul pe care-l scuipi în faţă! |
| 7 | Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră. |
| 8 | Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit. |
| 9 | Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult. |
| 10 | Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuvântările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept. |
| 11 | Ce! Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea… |
| 12 | Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a şi venit! |
| 13 | Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul; |
| 14 | când strig gropii: „Tu eşti tatăl meu!” Şi viermilor: „Voi sunteţi mama şi sora mea!” |
| 15 | Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea? |
| 16 | Ea se va coborî cu mine la porţile Locuinţei morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim în ţărână.” |
