1 | Iosua, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din Sitim doi oameni, ca iscoade, zicându-le: „Duceţi-vă de cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul.” Cei doi oameni au plecat şi au ajuns în casa unei curve, care se chema Rahav, şi s-au culcat acolo. |
2 | S-a dat de ştire împăratului din Ierihon şi i-au spus: „Iată că nişte oameni dintre copiii lui Israel au venit aici astă-noapte ca să iscodească ţara.” |
3 | Împăratul Ierihonului a trimis la Rahav să-i spună: „Scoate afară pe bărbaţii care au venit la tine şi care au intrat în casa ta; căci au venit să iscodească ţara.” |
4 | Femeia a luat pe cei doi bărbaţi şi i-a ascuns; şi a zis: „Este adevărat că bărbaţii aceştia au venit la mine, dar nu ştiam de unde sunt; |
5 | şi, fiindcă poarta a trebuit să se închidă noaptea, bărbaţii aceştia au ieşit afară; nu ştiu unde s-au dus: grăbiţi-vă de-i urmăriţi şi-i veţi ajunge.” |
6 | Ea îi suise pe acoperiş şi-i ascunsese sub nişte mănunchiuri de in, pe care-l întinsese pe acoperiş. |
7 | Oamenii aceia i-au urmărit pe drumul care duce la vadul Iordanului, şi după ce au ieşit ei, s-a închis poarta. |
8 | Înainte de a se culca iscoadele, Rahav s-a suit la ei pe acoperiş |
9 | şi le-a zis: „Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. |
10 | Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roşii şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe care i-aţi nimicit cu desăvârşire. |
11 | De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ. |
12 | Şi acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că veţi avea faţă de casa tatălui meu aceeaşi bunăvoinţă pe care am avut-o eu faţă de voi. Daţi-mi un semn de încredinţare |
13 | că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele şi pe toţi ai lor şi că ne veţi scăpa de la moarte.” |
14 | Bărbaţii aceia i-au răspuns: „Suntem gata să murim pentru voi, dacă nu ne daţi pe faţă; şi când Domnul ne va da ţara aceasta, ne vom purta cu tine cu bunăvoinţă şi credincioşie.” |
15 | Ea i-a coborât cu o funie pe fereastră, căci casa în care locuia era lângă zidul cetăţii. |
16 | Şi le-a zis: „Duceţi-vă spre munte, ca să nu vă întâlnească cei ce vă urmăresc; ascundeţi-vă acolo trei zile, până se vor întoarce; după aceea, să vă vedeţi de drum.” |
17 | Bărbaţii aceia i-au zis: „Iată cum vom fi dezlegaţi de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem. |
18 | La intrarea noastră în ţară, leagă funia aceasta de fir cărămiziu la fereastra prin care ne-ai coborât şi strânge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi pe toată familia tatălui tău. |
19 | Dacă vreunul din ei va ieşi pe poarta casei tale, ca să meargă afară pe uliţă, sângele lui va cădea asupra capului lui, şi noi vom fi nevinovaţi: dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi cu tine în casă, sângele lui va cădea asupra capului nostru. |
20 | Şi dacă ne vei da pe faţă, vom fi dezlegaţi de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem.” |
21 | Ea a răspuns: „Fie după cuvintele voastre.” Şi-a luat rămas bun de la ei, şi ei au plecat. Ea a legat funia cărămizie la fereastră. |
22 | Ei au plecat şi au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, până s-au întors cei care-i urmăreau. Cei care-i urmăreau i-au căutat pe tot drumul, dar nu i-au găsit. |
23 | Cei doi oameni s-au întors, s-au coborât din munte şi au trecut Iordanul. Au venit la Iosua, fiul lui Nun, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase. |
24 | Ei au zis lui Iosua: „Cu adevărat, Domnul a dat toată ţara în mâinile noastre, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea noastră.” |