1 | Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: |
2 | „Porunceşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Să aveţi grijă să-Mi aduceţi la vremea hotărâtă darul Meu de mâncare, hrana jertfelor Mele mistuite de foc, care Îmi sunt de un plăcut miros.” |
3 | Să le spui: „Iată jertfa mistuită de foc pe care o veţi aduce Domnului: în fiecare zi, câte doi miei de un an fără cusur, ca ardere de tot necurmată. |
4 | Să aduci un miel dimineaţa, şi celălalt miel seara; |
5 | iar, ca dar de mâncare, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii frământată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline sfărâmate. |
6 | Aceasta este arderea de tot necurmată, care a fost adusă la muntele Sinai; o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. |
7 | Jertfa de băutură să fie de un sfert de hin pentru fiecare miel; jertfa de băutură de vin s-o faci Domnului în Locul Sfânt. |
8 | Al doilea miel să-l aduci seara, cu un dar de mâncare şi o jertfă de băutură ca cele de dimineaţă: aceasta este o jertfă mistuită prin foc, de un miros plăcut Domnului. |
9 | În ziua Sabatului, să aduceţi doi miei de un an fără cusur, şi ca dar de mâncare, două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn, împreună cu jertfa de băutură. |
10 | Aceasta este arderea de tot pentru fiecare zi de Sabat, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură. |
11 | La începutul lunilor voastre, să aduceţi ca ardere de tot Domnului: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur; |
12 | şi, ca dar de mâncare pentru fiecare viţel, trei zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn; ca dar de mâncare pentru berbec, să aduceţi două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn; |
13 | ca dar de mâncare pentru fiecare miel, să aduceţi o zecime de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. |
14 | Jertfele de băutură să fie de o jumătate de hin de vin pentru un viţel, a treia parte dintr-un hin pentru un berbec, şi un sfert de hin pentru un miel. Aceasta este arderea de tot pentru începutul lunii, în fiecare lună, în toate lunile anului. |
15 | Să se aducă Domnului un ţap, ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură. |
16 | În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, va fi Paştile Domnului. |
17 | Ziua a cincisprezecea a acestei luni să fie o zi de sărbătoare. Timp de şapte zile să se mănânce azime. |
18 | În ziua dintâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea. |
19 | Să aduceţi ca ardere de tot Domnului o jertfă mistuită de foc: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur. |
20 | Să mai adăugaţi şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi de efă pentru un viţel, două zecimi pentru un berbec, |
21 | şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei. |
22 | Să aduceţi un ţap ca jertfă de ispăşire, ca să facă ispăşire pentru voi. |
23 | Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea de tot de dimineaţă, care este o ardere de tot necurmată. |
24 | Să le aduceţi în fiecare zi, timp de şapte zile, ca hrana unei jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Să fie aduse, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură. |
25 | În ziua a şaptea să aveţi o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea. |
26 | În ziua celor dintâi roade, când veţi aduce Domnului un dar de mâncare, la sărbătoarea încheierii Săptămânilor, să aveţi o adunare sfântă; să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea. |
27 | Să aduceţi ca ardere de tot, de un miros plăcut Domnului: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an. |
28 | Să mai adăugaţi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, câte trei zecimi de fiecare viţel, două zecimi pentru berbec, |
29 | şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei. |
30 | Să aduceţi şi un ţap, ca să facă ispăşire pentru voi. |
31 | Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea de tot necurmată şi darul ei de mâncare. Mieii să fie fără cusur şi să adăugaţi şi jertfele lor de băutură. |