1 | Iată popasurile copiilor lui Israel care au ieşit din ţara Egiptului, după oştirile lor, sub povăţuirea lui Moise şi lui Aaron. |
2 | Moise a scris călătoriile lor din popas în popas, după porunca Domnului. Şi iată popasurile lor, după călătoriile lor. |
3 | Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paşti, copiii lui Israel au ieşit gata de luptă în faţa tuturor egiptenilor, |
4 | în timp ce egiptenii îşi îngropau pe toţi întâii lor născuţi, pe care-i lovise Domnul dintre ei. Căci Domnul făcuse chiar şi pe dumnezeii lor să simtă puterea Lui. |
5 | Copiii lui Israel au pornit din Ramses şi au tăbărât la Sucot. |
6 | Au pornit din Sucot şi au tăbărât la Etam, care este la marginea pustiului. |
7 | Au pornit din Etam, s-au întors înapoi la Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon, şi au tăbărât înaintea Migdolului. |
8 | Au pornit dinaintea Pi-Hahirotului şi au trecut prin mijlocul mării înspre pustiu; au făcut un drum de trei zile în pustiul Etamului şi au tăbărât la Mara. |
9 | Au pornit de la Mara şi au ajuns la Elim; la Elim erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici: acolo au tăbărât. |
10 | Au pornit de la Elim şi au tăbărât lângă Marea Roşie. |
11 | Au pornit de la Marea Roşie şi au tăbărât în pustiul Sin. |
12 | Au pornit din pustiul Sin şi au tăbărât la Dofca. |
13 | Au pornit din Dofca şi au tăbărât la Aluş. |
14 | Au pornit din Aluş şi au tăbărât la Refidim, unde poporul n-a găsit apă de băut. |
15 | Au pornit din Refidim şi au tăbărât în pustiul Sinai. |
16 | Au pornit din pustiul Sinai şi au tăbărât la Chibrot-Hataava. |
17 | Au pornit de la Chibrot-Hataava şi au tăbărât la Haţerot. |
18 | Au pornit din Haţerot şi au tăbărât la Ritma. |
19 | Au pornit de la Ritma şi au tăbărât la Rimon-Pereţ. |
20 | Au pornit din Rimon-Pereţ şi au tăbărât la Libna. |
21 | Au pornit din Libna şi au tăbărât la Risa. |
22 | Au pornit din Risa şi au tăbărât la Chehelata. |
23 | Au pornit din Chehelata şi au tăbărât la muntele Şafer. |
24 | Au pornit de la muntele Şafer şi au tăbărât la Harada. |
25 | Au pornit din Harada şi au tăbărât la Machelot. |
26 | Au pornit din Machelot şi au tăbărât la Tahat. |
27 | Au pornit din Tahat şi au tăbărât la Tarah. |
28 | Au pornit din Tarah şi au tăbărât la Mitca. |
29 | Au pornit din Mitca şi au tăbărât la Haşmona. |
30 | Au pornit din Haşmona şi au tăbărât la Moserot. |
31 | Au pornit din Moserot şi au tăbărât la Bene-Iaacan. |
32 | Au pornit din Bene-Iaacan şi au tăbărât la Hor-Ghidgad. |
33 | Au pornit din Hor-Ghidgad şi au tăbărât la Iotbata. |
34 | Au pornit din Iotbata şi au tăbărât la Abrona. |
35 | Au pornit din Abrona şi au tăbărât la Eţion-Gheber. |
36 | Au pornit din Eţion-Gheber şi au tăbărât în pustiul Ţin, adică la Cades. |
37 | Au pornit din Cades şi au tăbărât la muntele Hor, la marginea ţării Edomului. |
38 | Preotul Aaron s-a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului; şi a murit acolo, în al patruzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintâi zi a lunii. |
39 | Aaron era în vârstă de o sută douăzeci şi trei de ani când a murit pe muntele Hor. |
40 | Împăratul Aradului, canaanitul, care locuia în partea de miazăzi a ţării Canaanului, a aflat de sosirea copiilor lui Israel. |
41 | Au pornit de la muntele Hor şi au tăbărât la Ţalmona. |
42 | Au pornit din Ţalmona şi au tăbărât la Punon. |
43 | Au pornit din Punon şi au tăbărât la Obot. |
44 | Au pornit din Obot şi au tăbărât la Iie-Abarim, la hotarul Moabului. |
45 | Au pornit din Iie-Abarim şi au tăbărât la Dibon-Gad. |
46 | Au pornit din Dibon-Gad şi au tăbărât la Almon-Diblataim. |
47 | Au pornit din Almon-Diblataim şi au tăbărât la munţii Abarim, înaintea muntelui Nebo. |
48 | Au pornit de la munţii Abarim şi au tăbărât în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului. |
49 | Au tăbărât lângă Iordan, de la Bet-Ieşimot până la Abel-Sitim, în câmpia Moabului. |
50 | Domnul a vorbit lui Moise în câmpia Moabului, lângă Iordan în faţa Ierihonului. Şi a zis: |
51 | „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „După ce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului, |
52 | să izgoniţi dinaintea voastră pe toţi locuitorii ţării, să le dărâmaţi toţi idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfe. |
53 | Să luaţi ţara în stăpânire şi să vă aşezaţi în ea; căci Eu v-am dat ţara aceasta, ca să fie moşia voastră. |
54 | Să împărţiţi ţara prin sorţi, după familiile voastre. Celor ce sunt în număr mai mare să le daţi o parte mai mare, şi celor ce sunt în număr mai mic să le daţi o parte mai mică. Fiecare să stăpânească ce-i va cădea la sorţi; s-o luaţi în stăpânire, după seminţiile părinţilor voştri. |
55 | Dar dacă nu veţi izgoni dinaintea voastră pe locuitorii ţării, aceia dintre ei pe care îi veţi lăsa, vă vor fi ca nişte spini în ochi şi ca nişte ghimpi în coaste: vă vor fi vrăjmaşi în ţara în care veţi merge să vă aşezaţi. |
56 | Şi vă voi face şi vouă cum hotărâsem să le fac lor.” |