Geneza Chapter 15

Geneza Chapter 15

1După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.”
2Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”
3Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”
4Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.”
5Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.”
6Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
7Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.”
8Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
9Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
10Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat.
11Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit.
12La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.
13Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.
14Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii.
15Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită.
16În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.”
17După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
18În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat,
19şi anume: ţara cheniţilor, a cheniziţilor, a cadmoniţilor,
20a hetiţilor, a fereziţilor, a refaimiţilor,
21a amoriţilor, a canaaniţilor, a ghirgasiţilor şi a iebusiţilor.”

Geneza Chapter 14Geneza Chapter 16