| 1 | Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru. |
| 2 | Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea; |
| 3 | şi te voi pune să juri pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc, |
| 4 | ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu, Isaac.” |
| 5 | Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?” |
| 6 | Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo! |
| 7 | Domnul Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicând: „Seminţei tale voi da ţara aceasta”, va trimite pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu. |
| 8 | Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta pe care te pun să-l faci. Cu niciun chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.” |
| 9 | Robul şi-a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri. |
| 10 | Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. S-a sculat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor. |
| 11 | A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă. |
| 12 | Şi a zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu, Avraam. |
| 13 | Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. |
| 14 | Fă ca fata căreia îi voi zice: „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau” şi care va răspunde: „Bea şi am să dau de băut şi cămilelor tale” să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău, Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.” |
| 15 | Nu sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. |
| 16 | Fata era foarte frumoasă; era fecioară şi niciun bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a coborât la izvor, şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăşi. |
| 17 | Robul a alergat înaintea ei şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.” |
| 18 | „Bea, domnul meu”, a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mână şi i-a dat să bea. |
| 19 | După ce i-a dat şi a băut de s-a săturat, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura.” |
| 20 | A vărsat în grabă vadra în adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui. |
| 21 | Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria. |
| 22 | Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu, şi două brăţări, grele de zece sicli de aur. |
| 23 | Şi a zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău ca să rămânem peste noapte?” |
| 24 | Ea a răspuns: „Eu sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.” |
| 25 | Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ din belşug şi este şi loc de găzduit peste noapte.” |
| 26 | Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, |
| 27 | zicând: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu.” |
| 28 | Fata a alergat şi a istorisit mamei sale, acasă, cele întâmplate. |
| 29 | Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor. |
| 30 | Văzuse veriga şi brăţările în mâinile surorii sale şi auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: „Aşa mi-a vorbit omul acela.” A venit, dar, la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor, |
| 31 | şi a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! Pentru ce stai afară? Am pregătit casa şi am pregătit un loc pentru cămile.” |
| 32 | Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor care erau cu el. |
| 33 | Apoi, i-a dat să mănânce. Dar el a zis: „Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus.” „Vorbeşte!”, a zis Laban. |
| 34 | Atunci el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam. |
| 35 | Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari. |
| 36 | Sara, nevasta stăpânului meu, a născut, la bătrâneţe, un fiu stăpânului meu; şi lui i-a dat el tot ce are. |
| 37 | Stăpânul meu m-a pus să jur şi a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în ţara cărora locuiesc; |
| 38 | ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca de-acolo să iei nevastă fiului meu.” |
| 39 | Eu am zis stăpânului meu: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze.” |
| 40 | Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimite pe Îngerul Său cu tine şi-ţi va da izbândă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu. |
| 41 | Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci.” |
| 42 | Eu am ajuns, azi, la izvor şi am zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbândă în călătoria pe care o fac, |
| 43 | iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta” |
| 44 | şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi şi voi da de băut şi cămilelor tale”, fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!” |
| 45 | Înainte de a sfârşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s-a coborât la izvor şi a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog!” |
| 46 | Ea s-a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului şi a zis: „Bea şi voi da de băut şi cămilelor tale.” Am băut şi a dat de băut şi cămilelor mele. |
| 47 | Eu am întrebat-o şi am zis: „A cui fată eşti?” Ea a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.” I-am pus veriga în nas şi brăţările la mâini. |
| 48 | Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului şi am binecuvântat pe Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui. |
| 49 | Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.” |
| 50 | Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău, nici bine. |
| 51 | Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.” |
| 52 | Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului. |
| 53 | Şi robul a scos scule de argint, scule de aur şi îmbrăcăminte, pe care le-a dat Rebecăi; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său şi mamei sale. |
| 54 | După aceea, au mâncat şi au băut, el şi oamenii care erau împreună cu el şi s-au culcat. Dimineaţa când s-au sculat, robul a zis: „Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpânul meu.” |
| 55 | Fratele şi mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.” |
| 56 | El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec şi să mă duc la stăpânul meu.” |
| 57 | Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată şi s-o întrebăm.” |
| 58 | Au chemat, dar, pe Rebeca şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau”, a răspuns ea. |
| 59 | Şi au lăsat pe sora lor, Rebeca, să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui. |
| 60 | Au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămânţa ta să stăpânească cetăţile vrăjmaşilor săi!” |
| 61 | Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca şi a plecat. |
| 62 | Isaac se întorsese de la fântâna „Lahai-Roi”, căci locuia în ţara de miazăzi. |
| 63 | Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile. |
| 64 | Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă. |
| 65 | Şi a zis robului: „Cine este omul acesta care vine înaintea noastră pe câmp?” Robul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci ea şi-a luat marama şi s-a acoperit. |
| 66 | Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. |
| 67 | Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale. |
