| 1 | Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti! Ochii tăi sunt ochi de porumbiţă, sub marama ta. Părul tău este ca o turmă de capre poposită pe coama muntelui Galaad. |
| 2 | Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi tunse care ies din scăldătoare, toate cu gemeni, şi niciuna din ele nu este stearpă. |
| 3 | Buzele tale sunt ca un fir de cârmâz, şi gura ta este drăguţă; obrazul tău este ca o jumătate de rodie, sub marama ta. |
| 4 | Gâtul tău este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă de arme; o mie de scuturi atârnă de el, toate scuturi de viteji. |
| 5 | Amândouă ţâţele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare care pasc între crini. |
| 6 | Până se răcoreşte ziua şi până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de tămâie. |
| 7 | Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai niciun cusur. |
| 8 | Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Priveşte din vârful muntelui Amana, din vârful muntelui Senir şi Hermon, din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor! |
| 9 | Mi-ai răpit inima, soro, mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău! |
| 10 | Ce lipici în dezmierdările tale, soro, mireaso! Dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul, şi miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele! |
| 11 | Miere picură din buzele tale, mireaso, miere şi lapte se află sub limba ta, şi mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului. |
| 12 | Eşti o grădină închisă, soro, mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită. |
| 13 | Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri şi nard; |
| 14 | nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă şi aloe, cu cele mai alese miresme. |
| 15 | O fântână din grădini, un izvor de ape vii ce curge din Liban. |
| 16 | Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! – Să intre iubitul meu în grădina lui şi să mănânce din roadele ei alese! – |
