1 | Nahaş, amonitul, a venit şi a împresurat Iabesul din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş: „Fă legământ cu noi, şi-ţi vom fi supuşi.” |
2 | Dar Nahaş, amonitul, le-a răspuns: „Voi face legământ cu voi, dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept şi să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel.” |
3 | Bătrânii din Iabes i-au zis: „Dă-ne un răgaz de şapte zile, ca să trimitem soli în tot ţinutul lui Israel; şi dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ţie.” |
4 | Solii au ajuns la Ghibeea, cetatea lui Saul, şi au spus aceste lucruri în auzul poporului. Şi tot poporul a ridicat glasul şi a plâns. |
5 | Saul tocmai se întorcea de la câmp, în urma boilor, şi a întrebat: „Ce are poporul de plânge?” I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes. |
6 | Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi s-a mâniat foarte tare. |
7 | A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăţi şi le-a trimis prin soli în tot ţinutul lui Israel, zicând: „Oricine nu va merge după Saul şi Samuel îşi va vedea boii tăiaţi la fel.” Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om. |
8 | Saul le-a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii, şi bărbaţii lui Iuda treizeci de mii. |
9 | Ei au zis solilor care veniseră: „Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad: „Mâine, când va dogori soarele, veţi avea ajutor.” Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie |
10 | şi au zis amoniţilor: „Mâine ne vom supune vouă, şi ne veţi face ce vă va plăcea.” |
11 | A doua zi, Saul a împărţit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra amoniţilor în straja dimineţii şi i-au bătut până la căldura zilei. Cei ce au scăpat au fost risipiţi şi n-au mai rămas doi laolaltă dintre ei. |
12 | Poporul a zis lui Samuel: „Cine zicea: „Saul să domnească peste noi?”? Daţi încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorâm.” |
13 | Dar Saul a zis: „Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel.” |
14 | Şi Samuel a zis poporului: „Veniţi şi să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăţia.” |
15 | Tot poporul s-a dus la Ghilgal şi au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo au adus jertfe de mulţumire înaintea Domnului; şi Saul şi toţi oamenii lui Israel s-au înveselit foarte mult acolo. |