1 | Ana s-a rugat şi a zis: „Mi se bucură inima în Domnul, puterea mea a fost înălţată de Domnul; mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, căci mă bucur de ajutorul Tău. |
2 | Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine; nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru. |
3 | Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare, să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie; căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El. |
4 | Arcul celor puternici s-a sfărâmat, şi cei slabi sunt încinşi cu putere. |
5 | Cei ce erau sătui se închiriază pentru pâine, şi cei ce erau flămânzi se odihnesc; chiar cea stearpă naşte de şapte ori, şi cea care avea mulţi copii stă lâncezită. |
6 | Domnul omoară şi învie, El coboară în Locuinţa morţilor şi El scoate de acolo. |
7 | Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă, |
8 | El ridică din pulbere pe cel sărac, ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; căci ai Domnului sunt stâlpii pământului şi pe ei a aşezat El lumea. |
9 | El va păzi paşii preaiubiţilor Lui, dar cei răi vor fi nimiciţi în întuneric; căci omul nu va birui prin putere. |
10 | Vrăjmaşii Domnului vor tremura, din înălţimea cerului El Îşi va arunca tunetul asupra lor; Domnul va judeca marginile pământului. El va da Împăratului Său putere şi El va înălţa tăria Unsului Lui.” |
11 | Elcana s-a dus acasă la Rama, şi copilul a rămas în slujba Domnului, înaintea preotului Eli. |
12 | Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul. |
13 | Şi iată care era felul de purtate al acestor preoţi faţă de popor: Când aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa când se fierbea carnea, ţinând în mână o furculiţă cu trei coarne, |
14 | o vâra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală; şi tot ce apuca cu furculiţa lua preotul pentru el. Aşa făceau ei tuturor acelora din Israel care veneau la Silo. |
15 | Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului şi zicea celui ce aducea jertfa: „Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua de la tine carne fiartă, ci vrea carne crudă.” |
16 | Şi dacă omul zicea: „După ce se va arde grăsimea, vei lua ce-ţi va plăcea”, sluga răspundea: „Nu! Dă-mi acum, căci altfel iau cu sila.” |
17 | Tinerii aceştia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentru că nesocoteau darurile Domnului. |
18 | Samuel făcea slujba înaintea Domnului; şi copilul acesta era îmbrăcat cu un efod de in. |
19 | Mama sa îi făcea pe fiecare an o mantie mică şi i-o aducea când se suia cu bărbatul ei ca să aducă jertfa din fiecare an. |
20 | Eli a binecuvântat pe Elcana şi pe nevasta sa şi a zis: „Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, care să înlocuiască pe acela pe care l-a împrumutat ea Domnului!” Şi s-au întors acasă. |
21 | Când a cercetat Domnul pe Ana, ea a rămas însărcinată şi a născut trei fii şi două fiice. Şi tânărul Samuel creştea înaintea Domnului. |
22 | Eli era foarte bătrân şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile care slujeau afară la uşa Cortului întâlnirii. |
23 | El le-a zis: „Pentru ce faceţi astfel de lucruri? Căci aflu de la tot poporul despre faptele voastre rele. |
24 | Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi nu este bine; voi faceţi pe poporul Domnului să păcătuiască. |
25 | Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” Totuşi ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare. |
26 | Tânărul Samuel creştea mereu şi era plăcut Domnului şi oamenilor. |
27 | Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu M-am descoperit Eu casei tatălui tău, când erau în Egipt, în casa lui faraon? |
28 | Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia şi să poarte efodul înaintea Mea; şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel. |
29 | Pentru ce călcaţi voi în picioare jertfele Mele şi darurile Mele, care am poruncit să se facă în Locaşul Meu? Şi cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, ca să vă îngrăşaţi din cele dintâi roade luate din toate darurile poporului Meu, Israel?” |
30 | De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: „Spusesem că şi casa ta şi casa tatălui tău au să umble întotdeauna înaintea Mea.” Şi acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi. |
31 | Iată că vine vremea când voi tăia braţul tău şi braţul casei tatălui tău, aşa încât nu va mai fi niciun bătrân în casa ta. |
32 | Vei vedea un potrivnic al tău în Locaşul Meu, în timp ce Israel va fi copleşit de bunătăţi de Domnul; şi nu va mai fi niciodată niciun bătrân în casa ta. |
33 | Voi lăsa să rămână la altarul Meu numai unul dintre ai tăi, ca să ţi se topească ochii de durere şi să ţi se întristeze sufletul; dar toţi ceilalţi din casa ta vor muri în floarea vârstei. |
34 | Şi iată semnul celor ce se vor întâmpla celor doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas: amândoi vor muri într-o zi. |
35 | Eu Îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea şi după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare, şi va umbla întotdeauna înaintea Unsului Meu. |
36 | Şi oricine va mai rămâne din casa ta va veni să se arunce cu faţa la pământ înaintea lui, pentru un ban de argint şi pentru o bucată de pâine, şi va zice: „Pune-mă, te rog, în una din slujbele preoţiei, ca să am o bucată de pâine să mănânc.” |