1 | Chivotul Domnului a fost şapte luni în ţara filistenilor. |
2 | Şi filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitori şi au zis: „Ce să facem cu chivotul Domnului? Arătaţi-ne cum trebuie să-l trimitem înapoi la locul lui.” |
3 | Ei au răspuns: „Dacă trimiteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu-l trimiteţi cu mâna goală, ci aduceţi lui Dumnezeu o jertfă pentru vină; atunci vă veţi vindeca şi veţi şti pentru ce nu s-a îndepărtat mâna Lui de peste voi.” |
4 | Filistenii au zis: „Ce jertfă pentru vină să-I aducem?” Ei au răspuns: „Cinci umflături de aur şi cinci şoareci de aur, după numărul domnitorilor filistenilor, căci aceeaşi urgie a fost peste voi toţi şi peste domnitorii voştri. |
5 | Faceţi nişte chipuri după umflăturile voastre şi nişte chipuri după şoarecii voştri care pustiesc ţara şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta să-Şi apese mâna peste voi, peste dumnezeii voştri şi peste ţara voastră. |
6 | Pentru ce să vă împietriţi inima, cum şi-au împietrit inima egiptenii şi faraon? Nu i-a pedepsit El, şi n-au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece? |
7 | Acum, faceţi un car nou de tot şi luaţi două vaci tinere care dau ţâţă şi care n-au tras la jug; înjugaţi vacile la car şi mânaţi înapoi acasă viţeii lor care se ţin după ele. |
8 | Să luaţi chivotul Domnului şi să-l puneţi în car; să puneţi alături de el, într-o ladă, lucrurile de aur pe care le daţi Domnului ca dar pentru vină; apoi să-l trimiteţi, şi va pleca. |
9 | Să-l urmăriţi cu privirea; şi dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-Şemeş, Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, vom şti că nu mâna Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare.” |
10 | Oamenii au făcut aşa. Au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car şi le-au închis viţeii acasă. |
11 | Au pus în car chivotul Domnului şi lada cu şoarecii de aur şi chipurile umflăturilor lor. |
12 | Vacile au apucat drept pe drum spre Bet-Şemeş; au ţinut mereu acelaşi drum, mugind, şi nu s-au abătut nici la dreapta, nici la stânga. Domnitorii filistenilor au mers după ele până la hotarul Bet-Şemeşului. |
13 | Locuitorii din Bet-Şemeş secerau grânele în vale: au ridicat ochii, au zărit chivotul şi s-au bucurat când l-au văzut. |
14 | Carul a ajuns în câmpul lui Iosua din Bet-Şemeş şi s-a oprit acolo. Acolo era o piatră mare. Au despicat lemnele carului, şi vacile le-au adus ca ardere de tot Domnului. |
15 | Leviţii au coborât chivotul Domnului şi lada de lângă el în care se aflau lucrurile de aur şi le-au pus pe toate pe piatra cea mare. Oamenii din Bet-Şemeş au adus Domnului în ziua aceea arderi de tot şi jertfe. |
16 | Cei cinci domnitori ai filistenilor, după ce au văzut lucrul acesta, s-au întors la Ecron în aceeaşi zi. |
17 | Iată umflăturile de aur pe care le-au dat Domnului, filistenii, ca dar pentru vină: una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron. |
18 | Erau şi nişte şoareci de aur, după numărul tuturor cetăţilor filistenilor, care erau ale celor cinci căpetenii, atât cetăţi întărite, cât şi cetăţi fără ziduri. Lucrul acesta îl adevereşte piatra cea mare pe care au pus chivotul Domnului şi care este şi astăzi în câmpul lui Iosua din Bet-Şemeş. |
19 | Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) şaptezeci de oameni din popor. Şi poporul a plâns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie. |
20 | Oamenii din Bet-Şemeş au zis: „Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfânt? Şi la cine trebuie să se suie chivotul, dacă se depărtează de la noi?” |
21 | Au trimis soli la locuitorii din Chiriat-Iearim ca să le spună: „Filistenii au adus înapoi chivotul Domnului; coborâţi-vă şi suiţi-l la voi.” |