2 Cronici Chapter 19

2 Cronici Chapter 19

1Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors în pace acasă la Ierusalim.
2Iehu, fiul prorocului Hanani, i-a ieşit înainte şi a zis împăratului Iosafat: „Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine.
3Dar tot se mai găseşte şi ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii şi ţi-ai pus inima să caute pe Dumnezeu.”
4Iosafat a rămas la Ierusalim. Apoi a mai făcut o călătorie prin mijlocul poporului, de la Beer-Şeba până la muntele lui Efraim, şi i-a adus înapoi la Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
5A pus judecători în toate cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate.
6Şi a zis judecătorilor: „Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi; ci pentru Domnul, care va fi lângă voi când le veţi rosti.
7Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul Dumnezeul nostru nu este nicio nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.”
8Când s-a întors la Ierusalim, Iosafat a pus şi aici, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, leviţi, preoţi şi căpetenii peste casele părinteşti ale lui Israel.
9Şi iată poruncile pe care li le-a dat: „Voi să lucraţi în frica Domnului, cu credinţă şi curăţie de inimă.
10În orice neînţelegere care vă va fi supusă de fraţii voştri care locuiesc în cetăţile lor, şi anume: cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături şi rânduieli, să-i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul şi să nu izbucnească mânia Lui peste voi şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi, şi nu veţi fi vinovaţi.
11Şi iată că aveţi în frunte pe marele preot Amaria, pentru toate treburile Domnului, şi pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului, şi aveţi înainte ca dregători pe leviţi. Întăriţi-vă şi lucraţi, şi Domnul să fie cu cel ce va face binele!”

2 Cronici Chapter 182 Cronici Chapter 20