1 | Ioas avea şapte ani când a ajuns împărat şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ţibia din Beer-Şeba. |
2 | Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada. |
3 | Iehoiada a luat pentru Ioas două neveste, şi Ioas a născut fii şi fiice. |
4 | După aceea, Ioas şi-a pus de gând să dreagă Casa Domnului. |
5 | A strâns pe preoţi şi pe leviţi şi le-a zis: „Duceţi-vă prin cetăţile lui Iuda şi strângeţi bani din tot Israelul, pe fiecare an, pentru dregerea Casei Dumnezeului vostru. Şi grăbiţi-vă cu lucrul acesta.” Dar leviţii nu s-au grăbit. |
6 | Împăratul a chemat pe marele preot Iehoiada şi i-a zis: „Pentru ce n-ai vegheat ca leviţii să strângă din Iuda şi din Ierusalim darea poruncită de Moise, robul Domnului, şi pusă pe adunarea lui Israel pentru Cortul mărturiei? |
7 | Căci nelegiuita aceea de Atalia şi fiii ei au pustiit Casa lui Dumnezeu şi au întrebuinţat în slujba Baalilor toate lucrurile închinate Casei Domnului.” |
8 | Atunci împăratul a poruncit să se facă o ladă şi să se pună afară la poarta Casei Domnului. |
9 | Şi s-a dat de veste în Iuda şi în Ierusalim ca să se aducă Domnului darea pusă de Moise, robul Domnului, pe Israel în pustiu. |
10 | Toate căpeteniile şi tot poporul s-au bucurat de lucrul acesta şi au adus şi au aruncat în ladă tot ce aveau de plătit. |
11 | Când vedeau leviţii că e mult argint în ladă şi că era vremea ca s-o dea în mâinile dregătorilor împăratului, venea logofătul împăratului şi slujbaşul marelui preot şi goleau lada. Apoi o luau şi o puneau iarăşi la loc. Aşa făceau în fiecare zi, şi au strâns mult argint. |
12 | Împăratul şi Iehoiada îl dădeau meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului, care tocmeau cioplitori de piatră şi tâmplari, ca să dreagă Casa Domnului, precum şi lucrători în fier şi aramă, ca să dreagă Casa Domnului. |
13 | Lucrătorii s-au apucat de lucru şi au isprăvit ce era de dres; au pus Casa lui Dumnezeu iarăşi în stare bună şi au întărit-o. |
14 | Când au isprăvit, au adus înaintea împăratului şi înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Şi cu el au făcut unelte pentru Casa Domnului, unelte pentru slujbă şi pentru arderile de tot, pahare şi alte scule de aur şi de argint. Şi, în tot timpul vieţii lui Iehoiada, au adus necurmat arderi de tot în Casa Domnului. |
15 | Iehoiada a murit bătrân şi sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani. |
16 | L-au îngropat în cetatea lui David la un loc cu împăraţii, pentru că făcuse bine în Israel şi faţă de Dumnezeu, şi faţă de Casa Lui. |
17 | După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit şi s-au închinat înaintea împăratului. Atunci împăratul i-a ascultat. |
18 | Şi au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinţilor lor şi au slujit Astarteilor şi idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, pentru că se făcuseră vinovaţi în felul acesta. |
19 | Domnul a trimis la ei proroci să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de înştiinţările pe care le-au primit. |
20 | Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s-a înfăţişat înaintea poporului şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Dumnezeu: „Pentru ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentru că aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.” |
21 | Şi au uneltit împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului. |
22 | Împăratul Ioas nu şi-a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorât pe fiul lui. Zaharia a zis când a murit: „Domnul să vadă şi să judece!” |
23 | După trecerea anului, oastea sirienilor s-a suit împotriva lui Ioas şi a venit în Iuda şi la Ierusalim. Au omorât din popor pe toate căpeteniile poporului şi au trimis împăratului toată prada la Damasc. |
24 | Oastea sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuşi Domnul a dat în mâinile lor o oaste foarte însemnată, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Astfel au pedepsit sirienii pe Ioas. |
25 | Când au plecat de la el, după ce-l lăsaseră în mari suferinţe, slujitorii lui au uneltit împotriva lui din pricina sângelui fiului preotului Iehoiada. L-au omorât în patul lui, şi a murit. L-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele împăraţilor. |
26 | Iată pe cei ce au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Şimeatei, o femeie amonită, şi Iozabad, fiul Şimritei, o femeie moabită. |
27 | Cât despre fiii lui, despre marele număr de prorocii făcute cu privire la el şi despre dregerea Casei lui Dumnezeu, toate acestea sunt scrise în istoria din cartea împăraţilor. În locul lui a domnit fiul său Amaţia. |