2 Împăraţi Chapter 14

2 Împăraţi Chapter 14

1În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.
2Avea douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan, din Ierusalim.
3El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său, Ioas.
4Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
5Când s-a întărit împărăţia în mâinile lui, a lovit pe slujitorii săi care uciseseră pe tatăl său împăratul.
6Dar n-a omorât pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris în cartea Legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: „Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”
7A bătut zece mii de edomiţi în Valea Sării. Şi, în tot timpul războiului, a luat Sela şi a numit-o Iocteel, nume pe care l-a păstrat până în ziua de azi.
8Atunci Amaţia a trimis nişte soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, să-i spună: „Vino să ne vedem faţa!”
9Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: „Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: „Dă pe fiica ta de nevastă fiului meu!” Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat spinul în picioare.
10Ai bătut pe edomiţi, şi a început să ţi se înalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta şi stai acasă. Pentru ce să stârneşti un rău care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?”
11Dar Amaţia nu l-a ascultat. Şi Ioas, împăratul lui Israel, s-a suit; şi şi-au văzut faţa, el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, la Bet-Şemeşul lui Iuda.
12Iuda a fost bătut de Israel şi a fugit fiecare în cortul său.
13Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului.
14A luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care se aflau în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului; a luat şi ostatici şi s-a întors în Samaria.
15Celelalte fapte ale lui Ioas, ce a făcut el, isprăvile lui şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
16Ioas a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ieroboam.
17Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel.
18Celelalte fapte ale lui Amaţia nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
19Împotriva lui s-a făcut o uneltire la Ierusalim. El a fugit la Lachis, dar l-au urmărit şi la Lachis, unde l-au omorât.
20L-au dus pe cai, şi a fost îngropat la Ierusalim cu părinţii săi, în cetatea lui David.
21Şi tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său, Amaţia.
22Azaria a zidit iarăşi Elatul şi l-a adus din nou sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinţii săi.
23În al cincisprezecelea an al lui Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci şi unu de ani.
24El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
25A luat înapoi hotarele lui Israel, de la intrarea Hamatului până la marea câmpiei, după cuvântul pe care-l rostise Domnul Dumnezeul lui Israel prin robul Său Iona, prorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.
26Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut şi strâmtorarea în care se aflau, şi robii şi oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.
27Domnul nu hotărâse să şteargă numele lui Israel de sub ceruri, şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas.
28Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el, isprăvile lui la război şi cum a adus iarăşi sub stăpânirea lui Israel Damascul şi Hamatul, care fuseseră ale lui Iuda, nu sunt scrise oare toate acestea în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
29Ieroboam a adormit cu părinţii săi, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Zaharia.

2 Împăraţi Chapter 132 Împăraţi Chapter 15