| 1 | David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări, după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul. |
| 2 | El a zis: „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu. |
| 3 | Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie. |
| 4 | Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei. |
| 5 | Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră; |
| 6 | legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră. |
| 7 | În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui. |
| 8 | Atunci pământul s-a cutremurat şi s-a clătinat, temeliile cerului s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că El Se mâniase. |
| 9 | Fum se ridica din nările Lui, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea. |
| 10 | A plecat cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui. |
| 11 | Călărea pe un heruvim şi zbura, venea pe aripile vântului; |
| 12 | era înconjurat cu întunericul ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi. |
| 13 | Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni de foc. |
| 14 | Domnul a tunat din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul; |
| 15 | a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul şi i-a pus pe fugă. |
| 16 | Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui. |
| 17 | El Şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; |
| 18 | m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine. |
| 19 | Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu, |
| 20 | El m-a scos la loc larg. El m-a mântuit pentru că mă iubeşte. |
| 21 | Domnul mi-a răsplătit după nevinovăţia mea, mi-a făcut după curăţia mâinilor mele; |
| 22 | căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu. |
| 23 | Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m-am depărtat de la legile Lui. |
| 24 | Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea. |
| 25 | De aceea Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea, după curăţia mea înaintea Lui. |
| 26 | Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate, |
| 27 | cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui. |
| 28 | Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta cobori pe cei mândri. |
| 29 | Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu. |
| 30 | Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid. |
| 31 | Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este curăţat; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El. |
| 32 | Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru? |
| 33 | Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă. |
| 34 | El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi El mă aşază pe locurile mele cele înalte. |
| 35 | Îmi deprinde mâinile la luptă, şi braţele mele întind arcul de aramă. |
| 36 | Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta. |
| 37 | Lărgeşti drumul sub paşii mei, şi picioarele mele nu se clatină. |
| 38 | Urmăresc pe vrăjmaşii mei şi-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc. |
| 39 | Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad sub picioarele mele. |
| 40 | Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii mei. |
| 41 | Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi nimicesc pe cei ce mă urăsc. |
| 42 | Se uită în jurul lor, şi nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul, dar nu le răspunde! |
| 43 | Îi pisez ca pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe. |
| 44 | Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus. |
| 45 | Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă. |
| 46 | Fiii străinului leşină de la inimă, tremură când ies afară din cetăţuie. |
| 47 | Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele, |
| 48 | Dumnezeu, care este Răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele |
| 49 | şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor. |
| 50 | De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cânta spre slava Numelui Tău. |
| 51 | El dă mari izbăviri împăratului Său şi arată milă unsului Său: lui David şi seminţei lui, pentru totdeauna.” |
