2 Samuel Chapter 5

2 Samuel Chapter 5

1Toate seminţiile lui Israel au venit la David, în Hebron, şi au zis: „Iată că noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta.
2Chiar odinioară când Saul era împăratul nostru, tu povăţuiai şi strângeai pe Israel. Domnul ţi-a zis: „Tu vei paşte pe poporul Meu, Israel, şi vei fi căpetenia lui Israel.”
3Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat, în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Şi au uns pe David împărat peste Israel.
4David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit patruzeci de ani.
5La Hebron a domnit peste Iuda şapte ani şi şase luni, şi la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani peste tot Israelul şi Iuda.
6Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului, împotriva iebusiţilor, locuitorii ţării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici, căci şi orbii şi ologii ţi se vor împotrivi!” Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici.
7Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
8David zisese în ziua aceea: „Oricine va bate pe iebusiţi să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt vrăjmaşii lui David.” – De aceea se zice: „Orbul şi şchiopul să nu intre în Casa Domnului.” –
9David s-a aşezat în cetăţuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară şi înăuntrul lui Milo.
10David ajungea tot mai mare, şi Domnul Dumnezeul oştirilor era cu el.
11Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David, şi lemn de cedru, şi tâmplari şi cioplitori de piatră, care au zidit o casă lui David.
12David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că-i ridica împărăţia din pricina poporului Său, Israel.
13David şi-a mai luat ţiitoare şi neveste din Ierusalim, după ce a venit din Hebron, şi i s-au născut iarăşi fii şi fiice.
14Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,
15Ibhar, Elişua, Nefeg, Iafia,
16Elişama, Eliada şi Elifelet.
17Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel şi s-au suit toţi să-l caute. David, căruia i s-a dat de ştire, s-a coborât în cetăţuie.
18Filistenii au venit şi s-au răspândit în Valea Refaim.
19David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe filisteni în mâinile tale.”
20David a venit la Baal-Peraţim, unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape care se rup.” De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim.
21Ei şi-au lăsat idolii acolo, şi David şi oamenii lui i-au luat.
22Filistenii s-au suit din nou şi s-au răspândit în Valea Refaim.
23David a întrebat pe Domnul. Şi Domnul a zis: „Să nu te sui; ci ia-i pe la spate şi mergi asupra lor în dreptul duzilor.
24Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge înaintea ta ca să bată oştirea filistenilor.”
25David a făcut cum îi poruncise Domnul şi a bătut pe filisteni de la Gheba până la Ghezer.

2 Samuel Chapter 42 Samuel Chapter 6