Geneza Chapter 26

Geneza Chapter 26

1În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul filistenilor, la Gherar.
2Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Nu te coborî în Egipt! Rămâi în ţara în care îţi voi spune.
3Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău, Avraam.”
4Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată,
5pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.”
6Astfel Isaac a rămas la Gherar.
7Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Căci îi era frică să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip.
8Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevasta sa, Rebeca.
9Abimelec a trimis să cheme pe Isaac şi i-a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevasta ta. Cum ai putut zice: „E sora mea”? Isaac i-a răspuns: „Am zis aşa, ca să nu mor din pricina ei.”
10Şi Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevasta ta şi ne-ai fi făcut vinovaţi.”
11Atunci Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui va fi omorât.”
12Isaac a făcut semănături în ţara aceea şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat.
13Astfel omul acesta s-a îmbogăţit şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult, până ce a ajuns foarte bogat.
14Avea cirezi de vite şi turme de oi, şi un mare număr de robi; de aceea filistenii îl pizmuiau.
15Toate fântânile pe care le săpaseră robii tatălui său, pe vremea tatălui său, Avraam, filistenii le-au astupat şi le-au umplut cu ţărână.
16Şi Abimelec a zis lui Isaac: „Pleacă de la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât noi.”
17Isaac a plecat de acolo şi a tăbărât în valea Gherar, unde s-a aşezat cu locuinţa.
18Isaac a săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră robii tatălui său, Avraam, şi pe care le astupaseră filistenii după moartea lui Avraam; şi le-a pus iarăşi aceleaşi nume pe care le pusese tatăl său.
19Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor.
20Păstorii din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră.” Şi a pus fântânii numele Esec, pentru că se certaseră cu el.
21Apoi au săpat o altă fântână, pentru care iar au făcut gâlceavă, de aceea a numit-o Sitna.
22Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână, pentru care nu s-au mai certat; şi a numit-o Rehobot; „căci”, a zis el, „Domnul ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară.”
23De acolo s-a suit la Beer-Şeba.
24Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu, Avraam.”
25Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână.
26Abimelec a venit din Gherar la el, cu prietenul său, Ahuzat, şi cu Picol, căpetenia oştirii lui.
27Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine, voi care mă urâţi şi m-aţi izgonit de la voi?”
28Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: „Să fie un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine!
29Anume, jură că nu ne vei face niciun rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum eşti binecuvântat de Domnul.”
30Isaac le-a dat un ospăţ şi au mâncat şi au băut.
31S-au sculat dis-de-dimineaţă şi s-au legat unul cu altul printr-un jurământ. Isaac i-a lăsat apoi să plece, şi ei l-au părăsit în pace.
32În aceeaşi zi, nişte robi ai lui Isaac au venit să-i vorbească de fântâna pe care o săpau şi i-au zis: „Am dat de apă!”
33Şi el a numit-o Şiba. De aceea s-a pus cetăţii numele Beer-Şeba până în ziua de azi.
34La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata hetitului Elon.
35Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca.

Geneza Chapter 25Geneza Chapter 27