Luca Chapter 5

Luca Chapter 5

1Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,
2Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele.
3S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.
4Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”
5Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”
6După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.
7Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.
8Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”
9Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră.
10Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”
11Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.
12Isus era într-una din cetăţi. Şi iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu faţa la pământ, L-a rugat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.”
13Isus a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţat!” Îndată, l-a lăsat lepra.
14Apoi i-a poruncit să nu spună nimănui. „Ci du-te”, i-a zis El, „de te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta ce a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”
15Se răspândea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor.
16Iar El Se ducea în locuri pustii, şi Se ruga.
17Într-una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte farisei şi învăţători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.
18Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui.
19Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus.
20Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!”
21Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să zică în ei înşişi: „Cine este Acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?”
22Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre?
23Ce este mai lesne, a zice: „Păcatele îţi sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te şi umblă”?
24Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă”.
25Şi, numaidecât, slăbănogul s-a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu.
26Toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”
27După aceea Isus a ieşit afară şi a văzut pe un vameş, numit Levi, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!”
28Vameşul a lăsat totul, s-a sculat şi a mers după El.
29Levi I-a făcut un ospăţ mare la el în casă; şi o mulţime de vameşi şi de alţi oaspeţi şedeau la masă cu ei.
30Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau ucenicilor Lui: „Pentru ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?”
31Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.
32N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”
33Ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan, ca şi ai fariseilor, postesc des şi fac rugăciuni, pe când ai Tăi mănâncă şi beau.”
34El le-a răspuns: „Oare puteţi face pe nuntaşi să postească în timpul când mirele este cu ei?
35Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei; atunci vor posti în acele zile.”
36Le-a spus şi o pildă: „Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petic, ca să-l pună la o haină veche; altminteri, rupe şi haina cea nouă, şi nici peticul luat de la ea nu se potriveşte la cea veche.
37Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, şi burdufurile se prăpădesc;
38ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi, şi amândouă se păstrează.
39Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: „Este mai bun cel vechi”.

Luca Chapter 4Luca Chapter 6