Exodul Chapter 5

Exodul Chapter 5

1Moise şi Aaron s-au dus apoi la faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să prăznuiască în pustiu un praznic în cinstea Mea.”
2Faraon a răspuns: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.”
3Ei au zis: „Ni S-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustiu ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.”
4Şi împăratul Egiptului le-a zis: „Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre.”
5Faraon a zis: „Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?”
6Şi chiar în ziua aceea, faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi logofeţilor:
7„Să nu mai daţi poporului paie, ca mai înainte, pentru facerea cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie.
8Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi, pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi; de aceea strigă mereu: „Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru.”
9Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci.”
10Isprăvniceii poporului şi logofeţii au venit şi au spus poporului: „Aşa vorbeşte faraon: „Nu vă mai dau paie;
11duceţi-vă singuri de vă luaţi paie de unde veţi găsi; dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru.”
12Poporul s-a răspândit în toată ţara Egiptului ca să strângă mirişte în loc de paie.
13Isprăvniceii îi sileau, zicând: „Isprăviţi-vă lucrul, zi de zi, ca şi atunci când erau paie!”
14Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui faraon. „Pentru ce”, li se zicea, „n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?”
15Logofeţii copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la faraon şi i-au zis: „Pentru ce te porţi aşa cu robii tăi?
16Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte, şi totuşi ni se spune: „Faceţi cărămizi!” Ba încă, robii tăi sunt şi bătuţi, ca şi când poporul tău ar fi vinovat.”
17Faraon a răspuns: „Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: „Haidem să aducem jertfe Domnului!”
18Acum, duceţi-vă îndată de lucraţi; nu vi se vor da paie, şi veţi face acelaşi număr de cărămizi.”
19Logofeţii copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau, când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi; ci în fiecare zi să faceţi lucrul cuvenit unei zile.”
20Când au ieşit de la faraon, au întâlnit pe Moise şi pe Aaron, care îi aşteptau.
21Şi le-au zis: „Să vă vadă Domnul şi să judece! Voi ne-aţi făcut urâţi lui faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare.”
22Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis?
23De când m-am dus la faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai izbăvit pe poporul Tău.”

Exodul Chapter 4Exodul Chapter 6