| 1 | Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară. |
| 2 | La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei. |
| 3 | Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. |
| 4 | A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit. |
| 5 | A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. |
| 6 | Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”, zicea el. |
| 7 | Dar vierii aceia au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.” |
| 8 | Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie. |
| 9 | Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora. |
| 10 | Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; |
| 11 | Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri”?” |
| 12 | Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat. |
| 13 | Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni, ca să-L prindă cu vorba. |
| 14 | Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu? |
| 15 | Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.” |
| 16 | I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei. |
| 17 | Atunci Isus le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El. |
| 18 | Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare: |
| 19 | „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.” |
| 20 | Erau, dar, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş. |
| 21 | Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea. |
| 22 | Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia. |
| 23 | La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.” |
| 24 | Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? |
| 25 | Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. |
| 26 | În ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre „Rug”, ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? |
| 27 | Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!” |
| 28 | Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” |
| 29 | Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”; |
| 30 | şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. |
| 31 | Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” |
| 32 | Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El |
| 33 | şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.” |
| 34 | Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări. |
| 35 | Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? |
| 36 | Însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” |
| 37 | Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?” Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere. |
| 38 | În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe. |
| 39 | Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe; |
| 40 | casele văduvelor le mănâncă şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.” |
| 41 | Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult. |
| 42 | A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan. |
| 43 | Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie; |
| 44 | căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.” |
