1 | Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că era un om care ţinea în mână o funie de măsurat. |
2 | L-am întrebat: „Unde te duci?” Şi el mi-a zis: „Mă duc să măsor Ierusalimul ca să văd ce lăţime şi ce lungime are.” |
3 | Şi îngerul care vorbea cu mine a înaintat, şi un alt înger i-a ieşit înainte. |
4 | El i-a zis: „Aleargă de vorbeşte tânărului acestuia şi spune-i: „Ierusalimul va fi o cetate deschisă, din pricina mulţimii oamenilor şi vitelor care vor fi în mijlocul lui; |
5 | Eu însumi – zice Domnul – voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui şi voi fi slava lui în mijlocul lui! – |
6 | Fugiţi, fugiţi din ţara de la miazănoapte! – zice Domnul. Căci v-am împrăştiat în cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul. |
7 | Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica Babilonului!” |
8 | Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „După slavă M-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. |
9 | Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor – zice Domnul – şi ele vor fi prada celor ce le erau supuşi, ca să ştiţi că Domnul oştirilor M-a trimis. |
10 | Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul. |
11 | Multe neamuri se vor alipi de Domnul, în ziua aceea, şi vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, şi vei şti că Domnul oştirilor M-a trimis la tine. |
12 | Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea Lui de moştenire în pământul sfânt, şi va alege iarăşi Ierusalimul. |
13 | Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!” |