| 1 | Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii, |
| 2 | foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi. |
| 3 | Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase. |
| 4 | Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii. |
| 5 | A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, |
| 6 | cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi. |
| 7 | Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” |
| 8 | Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel! |
| 9 | Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, |
| 10 | s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. |
| 11 | El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” |
| 12 | În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” |
| 13 | Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus. |
| 14 | Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă. |
| 15 | Le-au poruncit doar să iasă afară din sobor, s-au sfătuit între ei |
| 16 | şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui. |
| 17 | Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.” |
| 18 | Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus. |
| 19 | Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; |
| 20 | căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.” |
| 21 | I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. |
| 22 | Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani. |
| 23 | După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii. |
| 24 | Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele! |
| 25 | Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte? |
| 26 | Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.” |
| 27 | În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, |
| 28 | ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău. |
| 29 | Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala |
| 30 | şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.” |
| 31 | După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. |
| 32 | Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. |
| 33 | Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. |
| 34 | Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute |
| 35 | şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. |
| 36 | Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un levit, de neam din Cipru, |
| 37 | a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor. |
