Exodul Chapter 26

Exodul Chapter 26

1Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.
2Lungimea unui covor să fie de douăzeci şi opt de coţi, iar lăţimea unui covor să fie de patru coţi; toate covoarele să aibă aceeaşi măsură.
3Cinci din aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie de asemenea prinse împreună.
4La marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare, să faci nişte cheotori albastre; tot aşa să faci şi la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare.
5La cel dintâi covor să faci cincizeci de cheotori, iar la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de cheotori. Cheotorile acestea să se potrivească unele cu altele şi să vină faţă în faţă.
6Apoi să faci cincizeci de copci de aur, şi cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, aşa încât Cortul să alcătuiască un întreg.
7Să mai faci nişte covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiş peste Cort; să faci unsprezece covoare de acestea.
8Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coţi, şi lăţimea fiecărui covor să fie de patru coţi; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeaşi măsură.
9Pe cinci din aceste covoare să le legi împreună deosebit, şi pe celelalte şase deosebit, iar pe al şaselea covor să-l îndoie în faţa Cortului.
10Să pui apoi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare şi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare.
11Să faci cincizeci de copci de aramă şi să pui copcile în cheotori. Să împreunezi astfel acoperişul Cortului, aşa încât să alcătuiască un întreg.
12Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperişului Cortului, jumătate din ce trece dintr-un covor să acopere partea dinapoi a Cortului;
13iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperişului Cortului să cadă câte un cot de o parte şi un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale Cortului, aşa încât să le acopere.
14Să mai faci apoi pentru acoperişul Cortului o învelitoare de piei de berbeci vopsite în roşu, şi peste ea o învelitoare de piei de viţel de mare.
15Apoi să faci nişte scânduri pentru Cort; scândurile acestea să fie de lemn de salcâm, puse în picioare.
16Lungimea fiecărei scânduri să fie de zece coţi, şi lăţimea fiecărei scânduri să fie de un cot şi jumătate.
17Fiecare scândură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să faci la toate scândurile Cortului.
18Să faci douăzeci de scânduri pentru Cort, înspre latura de miazăzi.
19Sub cele douăzeci de scânduri, să pui patruzeci de picioare de argint, câte două picioare sub fiecare scândură pentru cele două urechi ale ei.
20Pentru a doua latură a Cortului, latura de miazănoapte, de asemenea să faci douăzeci de scânduri,
21împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: câte două picioare sub fiecare scândură.
22Pentru fundul Cortului, înspre latura de apus, să faci şase scânduri.
23Să mai faci două scânduri pentru unghiurile din fundul Cortului;
24să fie câte două la un loc, începând de jos, şi bine legate la vârf cu un cerc; amândouă aceste scânduri, care sunt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.
25Vor fi astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură.
26Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcâm pentru scândurile uneia din părţile Cortului,
27cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a Cortului şi cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul Cortului dinspre apus.
28Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt până la celălalt al scândurilor.
29Să poleieşti scândurile cu aur, şi verigile în care vor intra drugii să le faci de aur, iar drugii să-i poleieşti tot cu aur.
30Cortul să-l faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte.
31Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie şi să aibă pe ea heruvimi.
32S-o prinzi de patru stâlpi de salcâm poleiţi cu aur; stâlpii aceştia să aibă nişte cârlige de aur şi să stea pe patru picioare de argint.
33Să atârni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vâri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul Sfânt şi Locul Preasfânt.
34Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul Preasfânt.
35Masa s-o pui dincoace de perdea, şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a Cortului; iar masa s-o pui înspre partea de miazănoapte.
36La intrarea Cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.
37Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi de salcâm şi să-i îmbraci cu aur; stâlpii aceştia să aibă cârlige de aur şi să torni pentru ei cinci picioare de aramă.

Exodul Chapter 25Exodul Chapter 27