1 | Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. |
2 | Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră. |
3 | Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine! |
4 | Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul. |
5 | Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece, |
6 | întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei. |
7 | Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari. |
8 | Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână, |
9 | înverzeşte iarăşi de mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou. |
10 | Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este? |
11 | Cum pier apele din lacuri şi cum seacă şi se usucă râurile, |
12 | aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui. |
13 | Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine! |
14 | Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc. |
15 | Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale. |
16 | Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele; |
17 | călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea. |
18 | Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei, |
19 | cum este mâncată piatra de ape şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului. |
20 | Îl urmăreşti întruna, şi se duce; îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul. |
21 | De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are. |
22 | Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.” |