1 | Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis: |
2 | „Poate un om să aducă vreun folos lui Dumnezeu? Nu; ci înţeleptul nu-şi foloseşte decât lui. |
3 | Dacă eşti fără prihană, are Cel Atotputernic vreun folos? Şi dacă trăieşti fără vină, ce va câştiga El? |
4 | Pentru evlavia ta te pedepseşte El oare şi intră la judecată cu tine? |
5 | Nu-i mare răutatea ta? Şi fărădelegile tale fără număr? |
6 | Luai fără pricină zăloguri de la fraţii tăi, lăsai fără haine pe cei goi. |
7 | Nu dădeai apă omului însetat, nu voiai să dai pâine omului flămând. |
8 | Ţara era a ta, fiindcă erai mai tare, te aşezai în ea, fiindcă erai cu vază. |
9 | Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale, şi braţele orfanilor le frângeai. |
10 | Pentru aceea eşti înconjurat de curse şi te-a apucat groaza dintr-o dată. |
11 | Nu vezi dar acest întuneric, aceste ape multe care te năpădesc? |
12 | Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Priveşte vârful stelelor, ce înalt este! |
13 | Şi tu zici: „Ce ştie Dumnezeu? Poate să judece El prin întunericul de nori? |
14 | Îl înfăşoară norii, nu vede nimic, bolta cerească abia dacă o străbate!” |
15 | Ce! Vrei s-apuci pe calea străveche, pe care au urmat-o cei nelegiuiţi, |
16 | care au fost luaţi înainte de vreme şi au ţinut cât ţine un pârâu care se scurge? |
17 | Ei ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi! Ce ne poate face Cel Atotputernic?” |
18 | Şi totuşi Dumnezeu le umpluse casele de bunătăţi. – Departe de mine sfatul celor răi! – |
19 | Cei fără prihană vor fi martori ai căderii lor şi se vor bucura, cel nevinovat va râde de ei |
20 | şi va zice: „Iată pe potrivnicii noştri nimiciţi! Iată-le bogăţiile arse de foc!” |
21 | Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire. |
22 | Primeşte învăţătură din gura Lui şi pune-ţi la inimă cuvintele Lui. |
23 | Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău. |
24 | Aruncă dar aurul în ţărână, aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor! |
25 | Şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta. |
26 | Atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu. |
27 | Îl vei ruga, şi te va asculta, şi îţi vei putea împlini juruinţele. |
28 | Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina. |
29 | Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi. |
30 | El va izbăvi chiar şi pe cel vinovat, care îşi va datora scăparea curăţiei mâinilor tale.” |