| 1 | Iov a luat cuvântul şi a zis: |
| 2 | „Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă, |
| 3 | ar fi mai grele decât nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie! |
| 4 | Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groaza Domnului bagă fiori în mine! |
| 5 | Zbiară măgarul sălbatic când are verdeaţă? Mugeşte boul când are de mâncare? |
| 6 | Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou? |
| 7 | Orice lucru de care aş vrea să nu m-ating, acela-i hrana mea, fie cât de greţoasă ea! |
| 8 | O, de mi s-ar asculta dorinţa şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea! |
| 9 | De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mâna şi să mă prăpădească! |
| 10 | Îmi va rămâne măcar această mângâiere, această bucurie în durerile cu care mă copleşeşte: că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt. |
| 11 | La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot? La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie? |
| 12 | Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă? |
| 13 | Nu sunt eu lipsit de ajutor şi n-a fugit mântuirea de mine? |
| 14 | Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic. |
| 15 | Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec. |
| 16 | Un sloi le tulbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele; |
| 17 | vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui şi li se usucă albia. |
| 18 | Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustiu şi pier. |
| 19 | Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd. |
| 20 | Dar rămân înşelaţi în nădejdea lor, rămân uimiţi când ajung la ele. |
| 21 | Aşa sunteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul şi vă îngroziţi! |
| 22 | V-am zis eu oare: „Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine, |
| 23 | scăpaţi-mă din mâna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mâna celor răi”? |
| 24 | Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit. |
| 25 | O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre? |
| 26 | Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis şi să nu vedeţi decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit? |
| 27 | Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru. |
| 28 | Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă! |
| 29 | Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă şi mărturisiţi că sunt nevinovat! |
| 30 | Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău? |
